NationalUltima ora

Preţul energiei termice ar putea creşte necontrolat

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi, că dacă guvernanţii nu vor aproba trecerea ELCEN în administrarea Primăriei Capitalei, preţul la energie termică ar putea creşte necontrolat, începând din toamnă, iar municipalitatea nu îşi va mai putea permite să susţină subvenţiile pentru cetăţeni.

Edilul Capitalei a spus că în fiecare an, în septembrie – octombrie, încep discuţiile legate de încălzire.

„Discutăm de o problemă extrem de gravă, de interes public major, şi vreau să trag un sever semnal de alarmă că situaţia nu mai poate fi amânată şi nici tolerată”, a declarat Sorin Oprescu, potrivit Mediafax.

Primarul a precizat că dacă problemele legate de datoriile pe care Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) le are către ELCEN nu vor fi rezolvate, peste 1,2 milioane de persoane care locuiesc în 570.000 de apartamente din cele 8.200 de blocuri racordate la reţeaua de termoficare a Bucureştiului ar putea rămâne în frig.

sursa: http://www.antena3.ro/economic/pretul-energiei-termice-ar-putea-creste-necontrolat-303457.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button