Premierul Victor Ponta a declarat că intenţia coaliţiei de guvernare este ca până la 1 septembrie Codul Fiscal să intre în vigoare. Acesta a mai precizat că nu ştie dacă trebuie să se bucure pentru promulgarea Codului de procedură fiscală, motivând că „avem căruţa, nu şi caii”.
UPDATE 15.00: „Ne-am consultat în coaliţie şi susţinem cu toţii Codul fiscal în forma propusă de Guvernul Ponta şi adoptată de Parlamentul României. Modalitatea de soluţionare a cererii de reexminare va fi comunicată de premierul Ponta”, a spus Rovana Plumb, la finalul şedinţei.
UPDATE: Rovana Plumb a susținut, luni, înainte de ședința coaliției, că sunt în discuție mai multe variante pentru adoptarea măsurilor importante din Codul fiscal.
Mai puţin de jumătate de oră. Atât a durat şedinţa Coaliţiei în care s-a discutat despre respingerea Codului Fiscal şi salariile majorate ale demnitarilor. În lipsa premierului, plecat din nou în Turcia pentru un control medical, aleşii Puterii n-au luat nicio decizie. Astăzi, Victor Ponta va anunţa „calea de urmat” pentru Codul Fiscal, trimis înapoi la Parlament. Despre anularea ordonanţei care mărea salariile demnitarilor, niciun cuvânt până acum.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/plumb-sustinem-codul-fiscal-in-forma-propusa-de-guvernul-ponta-si-adoptata-de-parlament_1748722.html#ixzz3gVknYUot
Follow us: @realitatea on Twitter