TICHETELE ÎNAPOI Sindicalistii “Sanitas” din cadrul Spitalului de Urgentã din Bârlad vor primi peste 88.000 de tichete de masã, suspendate timp de opt luni anul trecut (începând cu luna aprilie), care au fost cîstigate în instantã. Sindicatul “Sanitas” a dat în judecatã spitalul bârlãdean la jumãtatea anului trecut, dupã ce conducerea spitalului a suspendat acordarea acestui drept salarial din lipsã de fonduri din cauza arieratelor mult prea mari atunci ale institutiei. Practic, fiecare salariat va trebui sã primeascã, în medie, 140 de tichete de masã. Viorel Petcu, presedintele CA al spitalului bârlãdean, a precizat cã aceste tichete vor fi date lunar, timp de mai multe luni, suplimentar fatã de tichetele lunii în curs, pânã la acoperirea restantei. “Vom decide cel mai probabil sã dãm câte 10-15 tichete pe lunã în plus celor pentru luna în curs, pânã când vom termina de distribuit toate restantele. Vã dati seamna cã tichetele costã peste 790 000 de lei, nu putem da tot odatã. Dar cu sigurantã cã tichetele se vor da”, a precizat Viorel Petcu. Cât timp va dura, nu se stie, CA urmând sã decidã în aceste zile, la prima sedintã. Spitalul de Urgentã Bârlad, unitate cu 816 paturi pentru spitalizare continuã si 37 paturi pentru spitalizare de zi, are 830 de salariati, dintre care membri de sindicat care vor primi tichete restante sunt în jur de 500. Începând din acest an, tichetele de masã devin electronice. Angajatorii vor putea acorda salariatilor aceste bonuri si în format electronic, pe un suport asemãnãtor cardului bancar. Acest lucru nu înseamnã însã cã oamenii vor putea retrage banii. La fel ca si tichetele emise pe hârtie, cele electronice vor putea fi folosite doar pentru a cumpãra alimente. Regula rãmâne aceeasi în privinta numãrului de bonuri care se pot acorda. Un angajat poate primi într-o lunã un singur bon pentru fiecare zi lucratã.