PREMIATI Membrii Cercului Militari Husi, condusi de Liviu Petroi si Liviu Turcanu, le fac husenilor un cadou special, acum, în prag de sãrbãtori: s-au întors de la festivalul national de datini si obiceiuri strãvechi, “Iarna Buzoinã”, cu trofeul festivalului, dar si cu alte douã premii importante, la dans popular si, respectiv, sectiunea “obiceiuri”. Succesul este cu atât mai semnificativ, cu cât Cercul Militar Husi, si-a câstigat, de o vreme, în “orãselul dintre vii” un loc binemeritat de promotor cultural, hotãrât sã strângã în jurul sãu oameni talentati si intelectuali cu idei bune.
Festivalul “Iarna Buzoianã” s-a desfãsurat pe 13 – 14 decembrie, la Buzãu, fiind organizat de Cercul Militar local, dar si de Asociatia Judeteanã “Sportul pentru toti”. Participarea a fost numeroasã, iar orgoliile, pe mãsurã. Husenii, însã, au avut încredere în talentul lor, în felul plin de carismã si bunã dispozitie, în care si-au pregãtit momentele, iar, în final, strãdania lor a fost rãsplãtitã: nu doar cã au luat un premiu I la “obiceiuri”, si un premiul II, la dansuri populare, dar au cucerit chiar trofeul festivalului “Iarna Buzoianã”. Husenii s-au prezentat excelent, prezentând datinile locale. I-au ajutat cu mãsti maestrul coregraf al ansamblului “Trandafir de la Moldova”, Virginel Solomon, din cadrul Casei de Culturã “Alexandru Giugaru”.
Invitatie la spectacol!
Husenii se pot bucura împreunã cu echipa Cercului Militar de acest succes, pe data de 18 decembrie, ora 15,00, când militarii au organizat un spectacol de sãrbãtori, în cadrul cãruia vor veni, cu momente artistice deosebite, invitati de la Tãtãrãni, de la Botesti, dar si colaboratorii consacrati ai institutiei. De asemenea, seminaristii de la “Sfântul Ioan Gurã de Aur” vor încânta publicul cu un concert de colinde de Crãciun.