De la începutul campaniei de vaccinare antigripalã a populatiei expuse la risc ridicat de îmbolnãvire, respectiv de la începutul lunii noiembrie, peste 17.000 de vasluieni au optat pentru imunizare. Prima transã de vaccin repartizatã judetului nostru a fost de 22.000 de doze, acestea ajungând prin Directia de Sãnãtate Publicã (DSP) în cabinetele medicilor de familie si spitale în vederea administrãrii lor, în mod gratuit, persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavi cronici, copii si bãtrâni institutionalizati, personal medical. Din fericire, nu s-a înregistrat niciun caz de gripã, însã se mentin la cote ridicate virozele respiratorii si penumoniile. “Sãptãmâna trecutã, numãrul vasluienilor diagnosticati cu afectiuni respiratorii a ajuns la aproape 600, copiii pânã în 14 ani si vârstnicii fiind categoriile cele mai afectate, în scãdere fatã de sãptãmâna precedentã. Dintre acestea, 200 au fost pneumonii. Este recomandat ca în aceste situatii sã se evite automedicatia”, ne-a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Persoanele din categoriile cu risc ridicat de îmbolnãvire sunt asteptate, în continuare, la medicii de familie la care sunt arondati unde vor putea afla toate informatiile legate de vaccinarea antigripalã gratuitã.