Lipsa precipitatiilor din ultima perioadã este, pe de o parte, propice pentru recoltarea culturilor de toamnã, respectiv a florii- soarelui, strugurilor sau porumbului, pe de altã parte improprie pentru înfiintarea culturilor de rapitã. Recolta din acest an de floarea-soarelui este peste cea obtinutã anul trecut, productia medie la hectar fiind cu circa 10% mai mare.
În aceastã perioadã se desfãsoarã campania de recoltare a culturii de floarea-soarelui, culturã înfiintatã în acest an pe 15,16 % din suprafata arabilã a judetului Vaslui. Din informatiile furnizate de producãtorii agricoli, rezultã cã pânã în prezent actiunea de recoltare s-a realizat pe 6.372 ha, cu o productie medie de 2.082 kg/ha, cu 11% mai mult fatã de evaluarea initialã fãcutã la începutul lunii august. Practic, productia medie obtinutã în acest an este mai mare cu circa 10% fatã de cea obtinutã anul trecut. Dacã pentru recoltarea florii-soarelui, conditiile meteorologice sunt foarte favorabile, nu acelasi lucru se poate spune despre realizarea lucrãrilor de pregãtire a patului germinativ necesar însãmântãrii culturii de rapitã, urmare lipsei precipitatiilor din ultima perioadã. Din aceastã cauzã, rapita a fost semãnatã pânã în prezent doar pe suprafata de 5.880 ha, ceea ce reprezintã 29% din totalul suprafatei programatã pentru acest an agricol. „Din cauza lipsei precipitatiilor, nivelul de apã din sol este scãzut si, astfel, multi fermieri au luat în calcul chiar sistarea lucrãrilor si reducerea suprafetelor însãmântate, existând riscul nerãsãririi culturii”, a declarat Gigel Crudu, directorul Directiei pentru Agriculturã a Judetului Vaslui.