spot_img
spot_img
3.9 C
Vaslui
23-dec.-2024

Mos Craciun a venit pe sanie, la Stefan cel Mare

- Advertisement -

A nins ca în povesti, în comuna Stefan cel Mare. Si, tot ca în povesti, Mos Crãciun a venit pe sanie pentru copiii din comunã, pentru a le aduce dulciuri si fructe, în timp ce afarã ningea de mama focului. Aproape 800 de copii din comuna Stefan cel Mare l-au primit, ieri, pe Mosul, cãruia i-au spus poezii si multe povesti din viata de zi cu zi.

Cu câteva zile înainte de Crãciun, Mosul cel atât de iubit de copii a ajuns în comuna Stefan cel Mare, unde a fost asteptat de sute de micuti, care au sperat cã vor primi cadouri. Dorind sã nu se dezmintã, Mosul a venit încãrcat în sania trasã de cai cu aproape 800 de pachete, pe care le-a împãrtit copiilor din Mãrãseni, Stefan cel Mare, Cãntãlãresti, Cãlugãreni, Bârzesti, Brãhãsoaia si Muntenesti. La Mãrãseni, Mos Crãciun a ajuns la câteva minute dupã ora 14.00, în timp ce în parcul satului se adunaserã zeci de copii, emotionati de întâlnire. În asteptarea Mosului, copiii au început sã danseze pe melodiile de Crãciun, în timp ce pãrintii îi supravegheau la intrarea în parc. La un moment dat, si-a fãcut aparitia si vicepresedintele Consiliului Judetean, Corneliu Bichinet. “Frumoasã actiune”, a spus Bichinet, dupã ce s-a salutat cu oamenii din sat. Într-adevãr, la 14.00, Mos Crãciun si-a fãcut aparitia în sat, pe o sanie trasã de cai. Micutii l-au înconjurat, spunându-i povesti si poezii, care de care mai frumoase. Viceprimarul comunei, Mihai Moraru, a spus cã si-ar fi dorit ca aceste cadouri sã vinã la finalul de an, la serbarea de An Nou, însã totul a fost în grabã, asa cã s-a asteptat apropierea Crãciunului. “Am remarcat bucuria care i-a cuprins pe copii, atunci când l-au vãzut pe Mos. Cele 800 de pachete au costat Consiliul Local în jur de 40 de milioane de lei vechi, din economiile noastre de peste an, însã a meritat sã vezi cât de fericiti au fost copiii. Ar trebui sã-i multumim Domnului pentru cadoul fãcut de sãrbãtori, aceastã zãpadã care a fãcut ca aceastã zi sã fie cu adevãrat specialã, pentru copii sI noi, cei mari”, a spus viceprimarul Moraru. Conducerea Primãriei sperã ca, în 2010, Mos Crãciun sã vinã cu cadouri mai bogate pentru totii copiii din localitate. “Multumesc locuitorilor comunei pentru solidaritatea de care au dat dovadã. Sunt oameni harnici, pentru care copiii sunt cea mai de pret avere. Tuturor le transmit cele mai sincere urãri de bine si le dorim un Crãciun cât mai fericit si îmbelsugat“, a mai declarat viceprimarul Moraru. L-am întrebat sI pe Mos Crãciun dacã este multumit de copiii de la Stefan cel Mare: “Multumit, cum sã nu! Mi-au spus poezii si au demonstrat cã sunt elevi silitori”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.