Aşteptată cu sufletul la gură de toţi fanii SF care sperau într-un anunţ legat de viaţa extraterestră, conferinţa extraordinară NASA a anunţat descoperirea unei bacterii surprinzătoare, o formă de viaţă nouă, diferită de tot ce se ştia până acum, găsită, însă, tot pe planeta albastră.
„Se spune că ştiinţa începe când distrugem teoriile oamenilor de ştiinţă. Rolul meu este să vă spun că este un rezultat excepţional, care deschide perspective”, a declarat Steven Benner, Foundation for Applied Molecular Evolution, în cadrul conferinţei NASA, care a aprins, de câteva zile, fascinaţia media de pretutindeni vizavi de un posibil anunţ al semnalelor extraterestre.
Oamenii de ştiinţă de la NASA au anunţat însă, în cadrul conferinţei, că au descoperit bacterii care trăiesc în arsenic, un element despre care se credea că este prea toxic pentru a susţine viaţa. Descoperirea remarcabilă susţine ipoteza că viaţa ar putea exista pe alte planete care nu au fosfor în atmosferă, considerat vital pentru începutul vieţii. Geobiologul Dr. Felisa Wolfe-Simon a făcut descoperirea în timpul a doi ani de cercetare a Lacului Mono, din Parcul Naţional Yosemite, California, care are una dintre cele mai mare concentraţii naturale de arsenic de pe Pământ.
„Ştiam că unii microbi pot respira în arsenic, dar acum am descoperit un tip de microb care face ceva cu totul nou: îşi construieşte parte din organism din arsenic”, a declarat Felisa Wolfe-Simon, astrobiolog NASA, conducătorul echipei de cercetători. „Dacă ceva pe Terra poate face ceva atât de neaşteptat, te face să te întrebi ce poate face viaţa şi nu am văzut încă„, a adăugat aceasta.
„Cum poate supravieţui o bacterie în arsenic? Nu ştim în acest moment. Singurul lucru pe care l-am aflat este că poate supravieţui. Sunt foarte multe întrebări la care nu avem răspunsul în acest moment”, a mai spus astrobiologul NASA în cadrul conferinţei.
„Poate în viitor vom putea da mai multe răspunsuri la întrebări precum: suntem singuri în univers?”, a spus şefa echipei de cercetători.
„Este un rezultat excepţional pentru că nu ştim încă tot ce trebuie să ştim despre viaţa din spaţiu. Poate să ne deschidă noi perspective pentru a înţelege mai bine viaţa de pe alte planete, locuri din spaţiu”, a spus şi Pamela Conrad, astrobiologist, NASA’s Goddard Space Flight Center.
NASA a provocat o isterie mondială cu anunţul unei descoperiri majore, iar oamenii bănuiau că este vorba despre viaţa extraterestră. De altfel, reprezentanţii presei au întrebat în cadrul conferinţei despre aşteptările în legătură cu posibilele forme de viaţă din spaţiu. „Ar fi incredibil să putem anunţa descoperirea unui extraterestru. Descoperirea de care vorbim este, însă, o formă de viaţă diferită. Pentru noi e similar cu ceva extraterestru„, au explicat oamenii de ştiinţă.
Cu câteva săptămâni în urmă, Agenţia Spaţială Americană anunţa, de asemenea, o conferinţă extraordinară, în urma căreia explicau descoperirea celei mai tinere găuri negre din Univers.
Pe de altă parte, veşti nu foarte bune înconjoară NASA. Bugetul agenţiei ar putea fi tăiat, navetele spaţiale vor fi retrase în 2011, iar grupul format de 64 de astronauţi este supus restructurării.
realitatea.net