Săptămâna trecută, celebrul fotomodel brazilian, barbara Fialho, a dezvăluit secretul părului său minunat: o tunsoare ieșită din comun, dar foarte apreciată în Brazilia.
Potrivit Daily Mail, metoda revoluționară de a avea un păr superb constă în tăierea vârfurilor despicate cu ajutorul flăcării de la o lumânare, procedură ce nu afectează lungimea firului de păr. Mai exact, părul este împărțit în numeroase șuvițe, pe care stilistul le răsucește strâns, pe modelul dreadlocks-urilor. Apoi, o lumânare aprinsă este trecută, de mai multe ori, pe toată lungimea șuviței de păr.
După ce procedura este efectuată pentru fiecare șuviță în parte, iar foliculii firului de păr s-au deschis datorită efectului flacărei, părul este tratat cu un balsam. Ultima parte a procedurii presupune expunerea părului, timp de 10 minute, la o lampă specială.
Procedura, care a devenit cunoscută la nivel mondial abia recent, este utilizată, pe scară largă, în America de Sud, încă din anii 1960.