spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Iubirea pentru vitezã l-a costat viata! (foto)

- Advertisement -

VINERI, 13… Un tânãr de numai 23 de ani, din Husi, Florin Cretu, si-a pierdut ieri viata, într-un cumplit accident de circulatie, petrecut pe raza comunei Cretesti, pe DN 24 B. Aflat în masina personalã, un BMW, împreunã cu prietenul sãu, Alex Hodas, 23 de ani, husean si el, acesta a apãsat mai mult decât ar fi trebuit pedala de acceleratie, si astfel masina, într-o curbã la stânga, a iesit de pe carosabil, izbindu-se violent de un podet din beton. Din nefericire, Florin nu a mai avut nicio sansã, desi echipajul SMURD l-a resuscitat minute în sir, ducându-l repede la spital, cu nãdejdea cã s-ar mai putea face ceva pentru viata lui. A fost însã declarat „decedat” o orã mai târziu. Alex Hodas, colegul de facultate cu care se afla în vehicul, a scãpat cu viatã, chiar dacã politraumatismele cu care a ajuns la spitalul husean au fãcut ca medicii, initial, sã aibã rezerve în privinta sanselor sale de supravietuire. „Totusi, a avut noroc”, a spus despre el chirurgul Nelu Tãtaru, cel care l-a preluat imediat ce a fost adus la spital. Din pãcate, pentru Florin Cretu nu s-a mai putut face nimic. Vestea i-a îndurerat pe toti cei care l-au cunoscut pe tânãr, dar chiar si pe strãinii care au empatizat cu suferinta de nedescris a familiei acestuia. În mediul virtual, sute de mesaje de condoleante au fost transmise, imediat dupã aflarea cumplitei vesti.

Accidentul s-a produs ieri, în jurul orelor 16,00. Viteza excesivã, spun politistii, a fost cea care a dus la aceastã tragedie, soldatã cu moartea unui tânãr de numai 23 de ani. Florin Cretu conducea masina personalã, pe directia Husi – Crasna, iar împreunã cu el se afla un bun amic, Alex Hodas, 23 de ani. Ambii erau colegi de facultate la Iasi. „Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Cretesti, pe DN 24 B. Vehiculul, un BMW, se deplasa pe directia Husi – Crasna. La o curbã la stânga, din cauza neadaptãrii vitezii la conditiile de trafic, soferul, în vârstã de 23 de ani, a pierdut controlul asupra volanului, mergând circa 70 de metri prin santul alãturat carosabilului. S-a izbit violent de un podet din beton, dupã care s-a rãsturnat. Soferul a decedat la spitalul municipal Husi, iar pasagerul din dreapta, prezentând policontuzii, este în continuare sub îngijirea medicilor spitalului Husi”, a precizat inspectorul Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui, la scurt timp de la producerea accidentului. Culmea este cã tocmai ieri, spun oamenii legii, pe acest segment de drum national, politistii din cadrul Biroului Drumuri Nationale au realizat o actiune cu caracter preventiv, tocmai în vederea combaterii excesului de vitezã. Pânã la ora producerii accidentului se dãduse 8 sanctiuni pentru depãsirea vitezei legale. Fatalitatea a fãcut însã ca Florin sã nu se afle printre cei opriti la timp de Politie.

Florin s-a stins la scurt timp dupã producerea accidentului!

Florin era student la Iasi, coleg cu Alex Hodas, cel împreunã cu care s-a aflat în masinã, în momentul tragediei. Numai norocul a fãcut ca Alex sã scape cu viatã, dupã ce masina, practic, s-a fãcut… zob. Florin a fost resuscitat la fata locului câteva minute bune, însã nu a dat semne de revenire. Echipajul SMURD însã nu a vrut sã renunte usor la ideea de a-i salva viata, de aceea l-a dus repede la spital, sperând ca medicii sã facã o minune. Degeaba au încercat si cadrele medicale sã îl readucã la viatã, cãci Florin nu mai avea, practic, puls, de la câteva secunde dupã impactul violent.

Alex i-a cerut doctorului sã nu-i rupã cãmasa preferatã!

Alex însã, a fost mai norocos. Bãiatul a fost dus la spital, unde a fost preluat imediat de chirurgul Nelu Tãtaru. Policontuzionat, dar constient, Alex Hodea a fost stabilizat, dupã un efort considerabil fãcut pentru ca acesta sã depãseascã faza criticã. Un amãnunt care, dincolo de toatã disperarea, a adus un zâmbet pe chipul cadrelor medicale ce luptau, practic, pentru salvarea sa, este momentul în care chirurgul Nelu Tãtaru i-a rupt cãmasa însângeratã cu care era pe el, pentru a putea interveni. Atunci, Alex a strigat cã e cãmasa lui preferatã si sã nu i-o rupã nimeni! „Las-o încolo de cãmasã, bãiatule, zi <<Doamne-ajutã!>> cã ai scãpat cu viatã”, i-a spus chirurgul Nelu Tãtaru, pe care, în fond, l-a bucurat reactia bãiatului, deoarece ea arãta cã el este constient. „Practic, în asemenea cazuri, este tot ce conteazã! Sã stii cã pacientul nu cedeazã si luptã pentru viatã. A avut mare noroc. Sã sperãm cã evolutia va fi bunã”, a spus chirurgul Nelu Tãtaru.

NEBUNIA VITEZEI

Si-a postat o pozã pe facebook cu vitezometrul care arãta peste 200 km/h

Din pãcate, pentru Florin Cretu nu s-a mai putut face nimic. Impactul a fost atât de violent în cazul sãu, încât a intrat instant în stop cardio-respirator, fiind lovit destul de puternic la cap. „Florin, nu se poate! Nu e adevãrat ce am auzit! Nu se poate ca tu sã nu mai fii alãturi de noi, prietene drag. De ce a trebuit sã te grãbesti, de ce?”, a scris Cristi, unul dintre prietenii lui Florin Cretu, îndatã dupã rãspândirea vestii. La fel ca el, zeci de alte persoane si-au exprimat regretul în mediul virtual, unde au apãrut si fotografii care îl aratã pe Florin ca un împãtimit al vitezei. „Îi plãcea mult sã conducã cu vitezã. Si-a fãcut o pozã, recent, cu bordul masinii care arãta o vitezã de peste 200 km la orã. Era un bãiat extraordinar, prietenos, plin de viatã, dar îi plãceau enorm masinile bune si viteza”, povestesc apropiatii sãi, care sustin cã, inclusiv sãptãmâna trecutã, Florin a fost amendat petnru depãsirea limitei de vitezã. „Era o pasiune de-a lui. Dincolo de ea, era cel mai bun bãiat. Te ajuta, vorbea frumos, avea foarte multi prieteni, care apreciau felul lui deschis de a fi. Pãcat! Durerea familiei este imensã. Sincere condoleante si Dumnezeu sã îl odihneascã în pace! Nu te vom uita niciodatã”, au transmis prietenii sãi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.