spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Domnule prefect, sunteti în afara legii!

- Advertisement -

Mai multe organizatii neguvernamentale din România protesteazã asupra modului total nedemocratic în care s-a manifestat prefectul judetului Vaslui, Radu Renga, cel care a decis cu de la sine putere sã anuleze organizarea referendumului privind demiterea primarului Mircia Vlasã. „În urma analizãrii cererii sub aspectul motivelor invocate de initiatorii organizãrii referendumului, apreciem cã acestea nu pot fi retinute sub aspectul nesocotirii de cãtre primar a intereselor generale ale colectivitãtii locale sau al neexercitãrii de cãtre acesta a atributiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercitã ca reprezentant al statului”, a scris Renga în decizia de anulare a referendumului. „Misiunea prefectului nu este de a se pronunta cu privire la optiunile oamenilor, dânsul trebuia doar sã vadã dacã sunt îndeplinite conditiile legale. Vom semnala si la Comisia Europeanã aceste derapaje ale prefectului de Vaslui”, spun unii reprezentanti de ONG-uri, care amenintã cu plângeri în contencios administrativ împotriva prefectului. ONG-urile semnatare se vor adresa la Avocatul Poporului si la Comisia Europeanã, pentru încãlcarea drepturilor constitutionale ale cetãtenilor din Pungesti.

Prefectul Renga a stârnit toate organizatiile de apãrare a drepturilor omului, cu decizia de anulare a referendumului pentru demiterea primarului Vlasã. „Astfel, se afirmã cã primarul comunei Pungesti nu a consultat cetãtenii în legãturã cu exploatarea gazelor de sist. Acest aspect nu poate fi retinut, în conditiile în care primarul comunei Pungesti a initiat un proiect de hotãrâre privind interzicerea explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice pe teritoriul comunei Pungesti, care a fost aprobat de Consiliul Local (CL) Pungesti pe 27 februarie 2013 (n.r.- hotãrâre revocatã ulterior tot de CL Pungesti, la solicitarea Prefecturii, din cauza nerespectãrii conditiilor legale). Totodatã, în legãturã cu afirmatia cã domnul primar Mircea Vlasã are «o conduitã nedemnã de un primar în functie», amintim, pe de o parte, cã aspectele sustinute în cerere nu se regãsesc între cererile prevãzute de lege, iar pe de altã parte cã acestea trebuie adresate si probate în fata organelor abilitate de lege sã efectueze cercetãrile necesare stabilirii situatiei de fapt”, se aratã în motivarea Prefecturii Vaslui, trimisã pe furis la primãria din Pungesti. „Vom face o plângere împotriva domnului prefect, pentru cã lucrurile nu pot sã rãmânã asa. Ne vom adresa si Contenciosului administrativ, împotriva deciziei prin care a fost blocat referendumul prin simpla decizie a prefectului judetului Vaslui. Dl. Prefect are obligatia de a asigura desfãsurarea referendumului, asa se întâmplã în orice stat membru al Uniunii Europene, nu se poate pronunta în modul în care a fãcut-o”, explicã unul dintre reprezentantii ONG-urilor semnatare ale scrisorii de protest. Conform legii, sustin semnatarii, prefectul avea obligatia sã vadã dacã sunt îndeplinite conditiile de 25% din totalul populatiei cu drept de vot din fiecare localitate, lucru îndeplinit legal, plus respectarea legii 215, legea administratiei locale. Ori, la Vaslui, desi sunt toate conditiile pentru referendum, prefectul se crede un fel de prim-secretar, care calcã vointa a 1.000 de locuitori în picioare, încãlcând legea în mod grosolan. „Nu avea voie sã se pronunte pe oportunitate”, mai spune un avocat consultat de ziarul nostru. „Noi, Partidul Ecologist, suntem revoltati de modul în care USL blocheazã intentia oamenilor din Pungesti de a organiza acel referendum”, a spus avocatul Dumitru Bãdrãgan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.