O filmare de acum şase ani, cu o profesoară din Fălticeni batjocorită în timpul orelor de curs, agită spiritele pe internet

Întregul scenariu a fost atent ticluit de elevii colegiului fălticenean, care, în timpul pauzei dinaintea orei de curs susţinute de profesoara vizată, au aşezat la catedră un scaun rupt. Fără a sesiza acest fapt, cadrul didactic s-a aşezat pe scaun, moment în care unul dintre picioarele acestuia a cedat, profesoara căzând.
Potrivit celui care a postat episodul umilitor, profesoara colegiului fălticenean era însărcinată, informaţie care a fost preluată de presa naţională, însă directorul instituţiei, prof. Gabriel Matei, infirmă categoric acest lucru.
Din filmuleţ reiese că profesoara nu s-a lovit, acesta ridicându-se rapid. Întregul episod se petrece în timpul orei de engleză.
Profesoara nu a reclamat incidentul
Episodul a fost postat pe YouTube cu numele „Rabatarea profei Fălticeni” în data de 11 februarie 2014 şi, în doar două zile, a strâns peste 2.000 de vizualizări.
Directorul şcolii susţine că ştia de această întâmplare nefericită, însă nu avea cunoştinţă de existenţa acestui filmuleţ.
Conform prof. Gabriel Matei, „profesoara era debutantă, fiind primul ei an la catedră. Aceasta nu a depus o plângere, considerând că a fost un accident. A luat întâmplarea ca atare, a spus ca aşa s-a nimerit şi că a avut ghinion”. Managerul şcolar a mai menţionat că profesoara încă predă la Colegiul „Vasile Lovinescu”. El a mai precizat că întâmplarea s-a petrecut în anul şcolar 2007-2008.
Referitor la elevii care apar în filmuleţ şi care au luat decizia de a-l posta, directorul a mai adăugat: „Îmi pare rău că cei care ar fi trebuit să se maturizeze, nu au făcut-o încă”.
VEZI VIDEO
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-02-14/O-filmare-de-acum-sase-ani-cu-o-profesoara-din-Falticeni-batjocorita-in-timpul-orelor-de-curs-agita-spiritele-pe-internet#ixzz2tNHRcfxV