Fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, a votat în aceastã dupã-amiazã la sectia specialã din satul Bârzesti, comuna Stefan cel Mare. Calm si sigur pe sine, Sârbu a semnat declaratia pe proprie rãspundere, prin care a certificat cã nu a mai votat în altã parte, dupã care s-a îndreptat spre cabina de vot. Acesta a fost însotit, la sectia de votare specialã, de viceprimarul Mihai Moraru si presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, precum si de primarul comunei. La iesire, fostul ministru, care este si deputat PSD de Murgeni, a explicat de ce a ales satul Bârzesti, departe de colegiul în care voteazã de obicei. “Am ales satul Bârzesti datoritã faptului cã întotdeauna mi-am dorit sã votez într-un loc reprezentativ pentru problemele oamenilor. Bineînteles, am venit aici si la invitatia colegilor de partid, care m-au sprijinit tot timpul în aceastã zonã. Aici, la Bârzesti, ca si în mediul rural românesc, este nevoie de investitii masive. Sunt 10 milioane de oameni în lumea satului, care asteaptã o implicare mai serioasã din partea noastrã”, a spus fostul ministru al Muncii. Marian Sârbu a ezitat atunci când l-am întrebat despre rezultatul votului, spunând cã nu are voie sã spunã ce crede cã se va întâmpla la închiderea urnelor. Totusi, a spus, pe un ton glumet, cã se asteaptã la o mare victorie a candidatului PSD: “Nu mã îndoiesc. Vom câstiga si ne vom bucura de aceastã victorie”.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.