Lacunele din legislaţie permit controlorilor fiscali să „târască” o inspecţie ani buni, chiar dacă nu au voie să facă acest lucru decât 6 luni.
Deşi este precizat în Codul de Procedură Fiscală că inspecţiile fiscale nu ar trebui să dureze mai mult de şase luni, în cazul marilor contribuabili – cu cifre de afaceri mai mari de 70 de milioane de lei – controalele ajung câteodată să se întindă şi mai mulţi ani. Din cauza unei lacune legislative s-a ajuns aici, nicăieri nu se precizează un termen maxim pentru suspendarea controlului.
ANAF nu intenţionează să schimbe legea
„Posibilitatea suspendării inspecţiei fiscale pe o perioadă nedeterminată şi ori de câte ori organele de control consideră necesar face ca mulţi dintre contribuabili să fie hărţuiţi inutil, pe perioade lungi”, a declarat Sorin Istrate, managing partner Contexpert, citat de „Capital”.
Conform oficialilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în prezent nu există nicio intenţie de modificare a actualei legislaţii. ” Fiscul nu are niciun interes să rezolve această problemă, principalul motiv fiind, în opinia noastră, organizarea internă defectuoasă”, a precizat oficialul Contexpert.
Potrivit acestuia, din practică, este bine ştiut că nestabilirea unui termen-limită poate duce la tergiversarea lucrurilor la infinit.
„Fiscul nu are interesul să rezolve această problemă, principalul motiv fiind organizarea internă defectuoasă.”
SORIN ISTRATE, managing partner Contexpert
evz.ro