În ultimele luni, din pãdurile judetului, s-au furat peste 1.000 de metri cubi de lemne paguba ridicându-se la cifra de 212.052 lei! Dacã într-un vagon de tren de marfã nu intrã mai mult de 26 de metri cubi de material lemnos, este lesne de apreciat cam cât de mult s-a furat în acest judet
În pãdurile din judet se furã ca-n codru. Dovada o reprezintã cele 284 de dosare penale care au fost întocmite în ultimele luni pentru cei care au furat material lemnos. “La sesizãrile noastre, dosarele penale sunt întocmite de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vãnãtoare Focsani care le trimit spre instrumentare Parchetelor judetene, iar acestea sesizeazã posturile comunale de politie pentru cercetãri. Este adevãrat, se furã mult, mai ales din pãdurile particulare, care nu sunt, în totalitate, date în pazã”, a declarat Ion Drãgan, seful Inspectiei Silvice si de Vânãtoare Vaslui. În ce priveste contraventiile aplicate, acestea ajung la 60. Dosarele penale sunt întocmite în momentul în care volumul lemnului furat depãseste de cinci ori taxa forestierã anualã în valoare de 80 de lei. Astfel, se vede clar din numãrul de plângeri penale cã hotii furã mult din pãdurile judetului nemultumindu-se cu mizilicuri. De altfel, au si de ce sã riste mai mult deoarece amenzile sunt cam aceleasi si se aplicã dupã o lege veche: între 20-30 de milioane lei vechi. “Nici lemnele care le-a furat, nici caii si cãruta nu pot acoperi amenda. Hotii stiu asta si furã cât pot de mult, atunci când se hotãrãsc”, mai spune Drãgan. În ultimile 10 luni, în judet au fost contabilizati si identificati un numãr de 5.314 copaci furati iar volumul de material lemnos furat este imens: 1.044 metri de metri cubi! În conditiile în care într-un tren de marfã încap nu mai mult de 26 de metri cubi de lemn este lesne de apreciat cam câte zeci de trenuri pline cu lemne s-au furat în acest judet!