„Uneori suntem asaltati de emotii si facem lucruri contrare firii, asa cum uneori ninge…în luna mai”, asa îsi prezintã poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, una din cele mai recente creatii poetice, intitulatã „Poezia Nimicului”. Cu o sensibilitate usor de perceput de cititorul dornic sã descopere nuantele ascunse într-o liricã aparte, Nicusor Dãrãbanã recreazã un drum spre o lume idealã, la care omul de rând poate ajunge numai cu gândul însã. Autor al volumului „Rãtãcit în luminã”, foate bine primit de critica de specialitate, tânãrul husean si-a câstigat repede un loc în inima iubitorilor de poezie din urbea natalã, servind drept pildã de succes si altor tineri, dorinici sã scrie. Sentimental si construit parcã în jurul întrebãrii „Tu crezi în iubire?”, „Poemul nimicului” poate fi un mãrtisor cu tot special, pentru toti cei care… mai cred!
Poemul nimicului
Pârâul iubirii nu-i limpedea apã
Ce-n tainica-i curgere secole suie,
Ci sânge-n altarul ce minte spre groapã,
Venin scurs din creier, suflat cu tãmâie,
Posircã de simturi spoindu-si pornirea
Ce pofte ascunse demonic dospeste,
Dezmãt uns cu zeamã de cruce si peste,
E ochiul în care-mi trisez nemurirea,
Oglinda ce-si varsã urâtul spre mine
Grãind ca din temniti: – Tu crezi în iubire ? –
… Ce singur sunt, Doamne, în cer fãrã Tine –
Ce limpede spus-am: – Eu cred în murire !
Pârâul iubirii nu-i limpedea apã
Ci sapã, ce-n duhuri lumina ne sapã,
Oglinda ce-si varsã spre mine tot râul,
Nimicul pe care va creste dudãul.
Nicusor Dãrãbanã
