Mii de persoane au sărbătorit marţi noapte realegerea lui Barak Obama în Times Square la New York, fluturând mici steaguri şi scandând ‘Încă patru ani’, în momentul în care televiziunile i-au anunţat victoria împotriva republicanului Mitt Romney, relatează AFP.
‘Obama, Obama’ a strigat mulţimea, în timp ce maşinile claxonau în semn de bucurie.
Procesul electoral a fost transmis în direct pe ecrane uriaşe, de două posturi de televiziune concurente, CNN şi Fox News. Mii de persoane s-au adunat în celebra piaţă, pentru a trăi împreună momentul, în ciuda temperaturilor apropiate de zero grade.
Unele persoane din mulţime purtau o insignă cu ‘Obama 2012’.
În mulţime şi-a făcut loc şi o voluntară a Crucii Roşii care a instalat un mic panou prin care făcea apel la strângerea de fonduri pentru victimele uraganului Sandy.
AGERPRES.ro