Cu doar 24 de ore înainte de gongul final al depunerii candidaturilor, USL, care s-a grăbit să fie primul la depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Judeţean, ar putea rămâne fără un candidat. Deputatul PSD Florin Pâslaru riscă să rămână pe tuşă deoarece judecătorii Tribunalului Galaţi au admis contestaţiile formulate împotriva candidaturii lui de către principalul său adversar, liderul PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, precum şi de Elenina Nicuţ, avocată în Baroul Argeş. Deputatul a făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului şi aşteaptă să afle dacă va mai putea să revină în cursa pentru un mandat de deputat în Colegiul nr. 6, care cuprinde zona centrală a oraşului, Mazepa şi Ţiglinele. De cealaltă parte, USL ar putea să recurgă la înlocuirea candidaturii lui pentru a nu risca să rămână cu un colegiu gol.
Resmeriţă susţine că a considerat ca fiind o obligaţie cetăţenească să depună contestaţie împotriva politicianului acuzat de conflict de interese după ce şi-a angajat fiul în funcţia de consilier parlamentar. „Sunt fericit şi mulţumit că s-a dat această soluţie şi că legea se aplică. Dacă Pâslaru ar fi devenit parlamentar, trebuia oricum ca, în două-trei luni, Parlamentul să-l demită din funcţie”, a declarat Resmeriţă.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.