HRÃPÃRETII DIN PSD… Desi este presedintele Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean de Urgentã, pesedista Ana Rinder vrea sã punã mâna si pe functia de manager, adicã sef peste toti medicii din spital. Manevra i-ar putea aduce o suspendare din partea Agentiei Nationale de Integritate, întrucât faptele sale sunt incompatibile cu functia actualã!
Scandal la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, unde lupta pentru putere a atins cote greu de înteles. Seful administrativ al institutiei, presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, a dat ordin ca în fruntea spitalului, sef peste toti medicii, sã fie numit un pesedist. Pentru asta, Buzatu a ales-o pe Ana Rinder, consilier local, una dintre apropiatele sefului CJ. Dupã ce a trecut-o pe un post important, cel de presedinte al Consiliului de Administratie, Buzatu i-a cerut sã se înscrie la postul de manager, în locul medicului Gheorghe Dascãlu. Concursul se va organiza dupã data de 15 octombrie, însã se stie de pe acum câstigãtorul, desi (încã!) presedinta Consiliului de Administratie neagã totul. „Nu pot sã vã spun nimic. Întrebati la Resurse Umane, sunati la secretariat”, a fost rãspunsul Anei Rinder. Nici doctorul Dascãlu, managerul spitalului, nu a vrut sã confirme informatia privind concursul ciudat (si trucat) care este pe cale sã se producã la cel mai important spital din judet. Ceea ce se petrece la Spitalul Judetean sfideazã legalitatea, în conditiile în care Rinder, în calitate de presedinte al CA, a organizat un concurs de manager la spital, pe care tot ea vrea sã-l câstige!
Pe 4 octombrie, la ora 12.00, expira termenul de depunere a dosarelor pentru postul de manager al Spitalului Judetean de Urgentã, concurs afisat pe site-ul institutiei so semnat de psihologul Ana Rinder, consilier local PSD si presedinte al Consiliului de Administratie al celui mai mare spital din judet. În mod ciudat, la ordinul lui Buzatu, presedintele Consiliului Judetean si seful de partid al lui Rinder, termenul s-a prelungit pânã luni, când ar urma sã iasã la ivealã candidatii pentru postul ocupat acum de dr. Gheorghe Dascãlu. Pe surse, s-a aflat cã în concurs s-ar fi înscris însãsi presedinta Consiliului de Administratie, Ana Rinder, pe principiul „Eu comand, eu dau cu capul, eu câstig toate functiile din spital”. „Nu stiu cine s-a înscris, nu vã pot spune mai multe. Sunati la secretariat, cereti la Resurse Umane, eu sunt pe drum, vin de la Bucuresti”, a spus Ana Rinder, ieri dupã-amiazã, contactatã de reporterii VRN. Nici medicul Dascãlu, actualul manager, nu a confirmat candidatura lui Rinder. „Nu stiu cine va candida, vom afla luni”, a spus medicul, rusinat de faptul cã trebuie sã se fereascã din fata ambitiilor de mãrire al PSD.
Ana Rinder sau goana dupã functii
De ani de zile, Ana Rinder este în atentia presei, fiind mai mereu un candidat la ceva. Fie cã a fost vorba de postul de director la Casa de Pensii, de cel de presedinte al CA la Spitalul Judetean de Urgentã sau de mandatele de consilier local. S-a vorbit, la un moment dat, cã ar putea ajunge si viceprimar al orasului, fiind din cercul de apropiati ai presedintelui PSD, Dumitru Buzatu. Fire veselã si deschisã cãtre discutii, Ana Rinder a stiut sã se facã plãcutã în partid, desi sunt multe persoane în PSD care nu vãd cu ochi buni ascensiunea rapidã a tinerei psiholoage. Dacã numirea pe functia de presedinte al Consiliului de Administratie la cea mai mare unitate spitaliceascã din judet a trecut oarecum neobservatã, manevra de acum a revoltat pe multã lume. Medicii din spital spun cã PSD si-a propus sã controleze si ultima redutã non-USL, o institutie care se ocupã cu tratarea bolnavilor si mai putin cu jocurile politice. „Este în incompatibilitate clarã doamna Rinder, nu poate fi si presedinte la CA si candidat la postul de manager. Bãtaie de joc”, spune un medic din spital. Dacã va ajunge manager, Ana Rinder si-ar putea îmbunãtãti substantial veniturile. Conform declaratiei de avere din ziua în care a intrat în functia de consilier local, în 10 iunie 2012, presedinta de CA de la Spitalul Judetean a câstigat bani atât de functia detinutã la spital, din postul de la AGA Termica, peste 60 de milioane din indemnizatiile de consilier local si 28 de milioane de la Scoala Postlicealã, ca profesor.