spot_img
spot_img
1.9 C
Vaslui
03-dec.-2024
spot_img

Mii de locuitori din Murgeni si Negresti, pe listele UE!

- Advertisement -

ÎMPÃRTEALÃ… Peste 77.000 de vasluieni cu venituri mici, cu peste 2200 mai putini ca anul trecut, vor primi ajutoare alimentare, cel mai devreme începând cu a doua jumãtate a lunii septembrie, ajutoare care includ fãinã albã, zahãr, ulei, fasole uscatã, mazãre boabe si bulion de tomate. Sunt comune care au potential economic, cum ar fi cele de pe Valea Prutului, unde un sfert de populatie sunt beneficiari ai acestor ajutoare alimentare, si, în acelasi timp, comune unde nivelul de sãrãcie este mare, unde sub 10% din populatie vor primi ulei, zahãr sau fãinã, alimente de strictã necesitate. “Diferenta care va rãmâne nedistribuitã, ca rmare a rotunjirii cantitãtilor de alimente va fi redistribuitã celor care vor deveni eligibili pentru aceastã mãsurã pe perioada derulãrii planului european, respectiv pânã la data de 31 decembrie 2012”, sustine presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Persoanele beneficiare ale venitului minim garantat, somerii aflati în platã conform Legii 76/2002, pensionarii cu o pensie de pânã în 400 lei, si persoanele cu grad de handicap I sau II. Cei 77643 vasluieni beneficiari ai acestui ajutor european din acest an vor primi 15 kg fainã albã, 0,8 kg paste fãinoase, 0,6 kg biscuiti, 7 kg orez, 3 kg zahãr, 7 l ulei, 1 kg fasole uscatã, dar si douã cutii de mazãre boabe, douã de rosii în bulion si una de pastã de tomate. În perioada urmãtoare, se vor afisa, la sediile teritorial administrative, listele cu persoanele beneficiare, se vor primi si distribui în teritoriul, la fiecare primãrie în parte, conform programãrii, alimentele, urmând ca distribuirea cãtre beneficiari sã înceapã, cel mai probabil, spre sfârsitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Mai trebuie spus cã, la nivelul judetului Vaslui, cantitãtile de alimente alocate sunt mai mari cu circa 5% fatã de necesar, urmând ca, conform declaratiei presedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, “diferenta care va rãmâne nedistribuitã, ca rmare a rotunjirii cantitãtilor de alimente va fi redistribuitã celor care vor deveni eligibili pentru aceastã mãsurã pe perioada derulãrii planului european, respectiv pânã la data de 31 decembrie 2012”. Din fericire pentru unii primari, au rãmas si de anul trecut cantitãti de alimente acordate de UE, si care fie au fost folosite în campania electoralã de dinaintea alegerilor locale, fie au fost folosite, în acelasi scop, drept ajutoare pentru persoanele care au avut de suferit din cauza zãpezilor cãzute iarna trecutã, fie putrezesc în depozite improvizate la nivelul primãriilor.

Cine sunt beneficiarii de ajutoare alimentare?

Aceste ajutoare alimentare sunt binevenite, pentru aproape o cincime din locuitorii judetului Vaslui, nu doar din cauza secetei din aceastã varã, dar, în special pentru cã aici este una dintre cele mai sãrace zone din tarã. Fatã de anul trecut, numãrul beneficiarilor de ajutoare alimentare acordate de UE a scãzut cu circa 2200, în acest an, de la 79.845 persoane, la 77642. Motivul scãderii o reprezintã diminuarea numãrului de someri aflati în platã la nivelul lunii iunie, lunã de referintã pentru întocmirea listelor de beneficiari, de la 5042, anul trecut, la doar 2802, în 2012. Astfel, vor beneficia de ajutoare alimentare 29.709 beneficiari ai venitului minim garantat conform Legii 416/2001, 2802 someri aflati în platã si care beneficiazã de prevederile Legii 76/2002, 34220 pensionari cu o pensie de sub 400 lei si nu mai putin de 10.912 persoane încadrate în gradul I sau II de handicap. La nivel de orase, la Murgeni si Negresti, circa 15% din locuitori vor beneficia de aceste ajutoare, comparativ cu municipiile Vaslui, Husi sau Bârlad, unde proportia este de sub 9%. Cert este cã, în mediul urban, principala categorie de beneficiari o reprezintã pensionarii care au o pensie mai micã de 400 lei, cu exceptia municipiilor Bârlad, cu 2067 beneficiari din aceastã categorie, si Vaslui, cu 1801 pensionari. Dealtfel, Bârladul conduce si la altã categorie, cea a persoanelor cu handicap beneficiare de ajutoare alimentare, cu 1778, fatã de resedinta de judet, care însumeazã doar 1671 persoane cu handicap, 625 la Husi, 261 la Murgeni (!?) si 222 la Negresti. Este adevãrat cã, în ceea ce priveste somerii beneficiari ai Legii 76/2002, municipiul Bârlad este la jumãtate fatã de Vaslui, cu 273 persoane, fatã de 530.

Bãcesti, Berezeni si Dumesti. Aici se vor duce cele mai multe ajutoare alimentare

În ceea ce priveste comunele vasluiene, cele cu multi locuitori au si cei mai multi beneficiari de ajutoare alimentare. Astfel, la Bãcesti sunt 1594 beneficiari, dintre care 1194 provin din rândul celor cu venit minim garantat (VMG), la Berezeni – 1459 beneficiari, cu 762 la VMG, Dumesti: 1430 locuitori vor primi ajutoare alimentare, dintre care nu mai putin de 980 beneficiazã de VMG, sau Dragomiresti, cu 1389 beneficiari, din care peste jumãtate, 763 beneficiazã de acest bvenit. Multi beneficiari numãrã si comunele Fãlciu – 1380, Ivãnesti – 1225, Lipovãt, 1034, Iana, – 1093, sau Gârceni – 1070. Practic, în aceste comune, circa un sfert dintre locuitori sunt beneficiari nu doar a acestor alimente oferite de UE, dar si de diverse forme de drepturi sau ajutoare financiare, acordate de stat. În acelasi timp, în alte comune, dintre care Zorleni, la o populatie de peste 9000 locuitori, are doar 1311 beneficiari, ceva peste 12%, iar în alte comune, numãrul celor care vor primi ajutoare alimentare si implicit a celor care primesc diverse ajutoare, pensii sau indemnizatii sociale este destul de mic. Este cazul comunelor Viisoara – 242 persoane, Pochidia – 303, Dodesti – 326 persoane, Fruntiseni – 330, sau chiar Dãnesti, unde sunt 432 beneficiari, zone chiar mai sãrace decât cele enumerate anterior, dar unde ponderea majoritarã a beneficiarilor provine din rândul pensionarilor cu pensii în cuantum sub 400 lei, respectiv din rândul celor care au pensie de CAP.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.