Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, se va afla la Bucureşti la 8 noiembrie pentru a participa la cel de-al treilea summit dedicat Strategiei Dunării, a declarat, luni, Viorel Ardeleanu coordonator naţional privind Strategia Dunării.
Ardeleanu a spus că Barosso a confirmat prezenţa sa la Bucureşti. Potrivit oficialului MAE, acesta va lua parte, împreună cu lideri din 14 state din regiunea Dunării, la ultimul summit dedicat Strategiei UE privind Dunărea înainte de adoptarea finală a proiectului de către Comisia Europeană la 8 decembrie.
Ardeleanu a spus că participanţii la summit vor adopta şi o declaraţie finală.
Vor participa oficiali din 14 state dintre care opt ţări UE. Ulterior acestui summit care va avea loc la 8 noiembrie Comisia Europeană va adopta în Colegiul comisarilor la 8 decembrie o comunicare privind strategia europeană a Dunării.
Strategia va fi adoptată în Consiliul UE în luna aprilie 2011 în timpul preşedinţiei ungare a UE, urmând ca în luna iunie ea să fie supusă aprobării Consiliului European.