DeschidereLocalUltima ora

70 de milioane de teste cu salivă vor ajunge în școli și grădinițe

TESTĂRI… Copiii vor putea fi testați fără acordul părinților, cu ajutorul testelor non-invazive, neomologate, pe care le-a achiziționat Guvernul.

TESTE… Elevii vor fi testați mai des, iar școlile vor avea parte de controale întensificate din partea inspectoratelor școlare, potrivit noilor declarații oferite de ministrul Sorin Cîmpeanu. Astfel, copiii vor putea fi testați fără acordul părinților, cu ajutorul celor 70 de milioane de teste non-invazive, neomologate, pe care le-a achiziționat guvernul. Ministrul a precizat că închiderea școlilor nu este o joacă și că va lua decizia de a suspenda activitatea unităților de învățământ doar când va fi vorba de un ordin de carantinare.”Nu este bine să ne jucăm cu închis, deschis școala. Școlile se vor închide când e vorba de un ordin de carantinare. Dacă avem un număr de clase cu prezență fizică suspendată, mai mult de jumătate din clasele dintr-o școală, atunci se suspendă activitatea în întreaga școală”, a declarat Cîmpeanu.

Într-o conferință de presă de luni, Câmpeanu a venit cu „precizări suplimentare privind aplicarea ordinului comun ME – MS, aprobat vineri, 1.10.2021”. Elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și vor fi achiziționate 70 de milioane de teste noninvazive, pe care le vor putea face și părinții. “În primul rând, atât primul-ministru, cât și ministrul Sănătății au solicitat Agenției Naționale pentru Medicamente ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cerințele de reglementare și cerințele minime de performanță pentru a le transmite Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate. De asemenea, Ministerul Educației lucrează tot în cursul zilei de astăzi pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive, pe bază de salivă, care să fie administrate, conform ordinului comun Educație-Sănătate, preșcolarilor, elevilor, personalului didactic, auxiliar și nedidactic din școli și grădinițe. Am solicitat să se autorizeze testele noinvazive deoarece acestea pot fi administrate chiar și de părinții fără competențe medicale. De asemenea, ordinul comun prevede intensificarea acțiunilor de control în școli în vederea verificării condițiilor de siguranță sanitară”, a declarat ministrul.

Școala se închide doar dacă localitatea va fi carantinată

Dacă mai mult de jumătate din clasele unei școli vor avea prezența fizică suspendată, atunci se va sista activitatea întregii școli.”Dacă avem un număr de clase cu prezența fizică suspendată, mai mult de jumătate din clasele dintr-o școală, atunci se suspendă activitatea în întreaga școală. În condițiile în care rata de infectare crește foarte mult, Departamentul pentru Situații de Urgență poate dispune carantinarea acelei localități prin ordinele de carantinare se precizează și activitățile esențiale care se pot desfășura precum și activitățile care nu se mai pot desfășura în cazul carantinării, știut fiind faptul că declararea carantinei depinde nu numai de rata de incidență din localitate, ci și de mulți alți factori. În toată această perioadă se fac teste în școli. A fost suplimentat numarul de teste antigen în fiecare școală. Elevii care vor să revină în ziua a 8-a la școala pot fi testați în cabinetele medicale școlare. Aceasta posibilitate de revenire la scoală a existat din data de 13 septembrie, dar nu au existat solicitari pt aceste teste. Nu este bine să ne jucăm cu închis, deschis scoala. Scolile se vor închide cand e vorba de un ordin de carantinare”, a mai transmis ministrul.

“E vorba de o achiziție de nivel foarte mare” 

În ceea ce privește perioada de timp în care se vor achiziționa testele cu salivă, Cîmpeanu a răspuns:„E vorba de o achiziție de nivel foarte mare pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală, din semestrul I, un număr de 11 săptămâni… avem 3,2 milioane de beneficiari, având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 2,3 milioane de beneficiari în sistemul de Educație, asta înseamnă 6,4 miliaone de teste non-invazive necesare săptămânal și dacă vorbim de 11 săptămâni, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă. Autoritatea Națională a Medicamentului urmează să stabilească testul și cerințele minime de performanță. Testele nu vor fi omologate, vor fi autorizate pe baza identificării acestor cerințe minime de performanță și a cerințelor de reglementare. Sunt convins că vorbim de zile”, a adăugat Cîmpeanu.

Vaccinarea în număr cât mai mare, singura soluție pentru protejarea elevilor

Ministrul este de părere că elevii nu trebuie să plătească pentru deciziile greșite pe care le iau adulții, acelea de a nu se vaccina. ”Înțelegem temerea părinților pt sănătatea copiilor. Avem nevoie de înțelegerea lor. Nu mai putem face copiii să plătească pentru greșelile noastre. Dacă ne interesează sănătatea copiilor, trebuie să mergem să ne vaccinam. Nu avem un update cu vaccinarea cadrelor didactice. Miercuri vom prezenta situatia cazurilor de îmbolnăviri. Nici în România, nici în alt caz testele cu salivă nu pot confirma virusul. Rezultatul trebuie să fie confirmat de un test PCR. În toată această perioadă se fac teste în școli. Ministerul Sănătății a suplimentat la finalul săptămânii trecute cu 280.000 numărul de teste antigen aflate la dispoziția școlilor, doar suplimentarea, se adaugă celor minimum 5.000 de teste existente în fiecare județ. Aceste teste sunt în continuare la dispoziția școlilor, aceste teste vor putea fi utilizate nu numai în cazul apariției unor persoane cu simptome, vorbim de elevi și profesori, ci vor putea fi utilizate, tocmai am transmis o instrucțiune către toate inspectoratele școlare, și pentru testarea acelor elevi care vor să revină în cea de-a opta zi la școală, pe baza prezentării unui test negativ (antigen rapid sau PCR). Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există cabinete școlare medicale, am solicitat să se adreseze direcțiilor de sănătate publică“, a spus Sorin Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button