* Din centru al vieţii oraşului, Portul Comercial a ajuns la periferia economiei gălăţene * De la caleaşcă la maxi-taxi şi de la Belle Epoque la şanţuri ISPA * Pe timpuri, pasagerul „Principele Mircea” făcea cinci curse pe zi între Galaţi şi Brăila, astăzi Dunărea e pustie * Un portofranco şi… o singură navă într-un an de zile*
Pe strada Portului, şiruri de case negustoreşti, prăvălii şi „case de comerciu”, berării, cafenele, cofetării, dar şi tainiţe în care lucrătorii din docuri îşi învăluie necazurile în fum de ţigări ieftine şi aburii vinului prost dădeau Galaţiului aerul pitoresc al unui loc în care se vântură lume multă şi interese dintre cele mai mari, dar şi dintre cele mai mărunte.
Din păcate, imaginile acestea aparţin unor vremuri ce par iremediabil pierdute, iar vechiul Port Comercial al Galaţiului nu mai are astăzi decât prea puţin din strălucirea de portofranco cu parfum de Belle Epoque.
Doar de departe, privind dinspre Dunăre, ai impresia că portul „se mişcă”. Dar, odată ce te apropii, sesizezi că lipseşte trepidaţia unui port viu. Locul corăbiilor sau vaselor cu aburi de altă dată a fost luat de remorchere şi şalupe uitate de timp şi mâncate de rugină. La dana de lângă Palatul Navigaţiei, acolo unde trăgea altădată eleganta nava de inspecţie „Carolus Primus”, a Comisiei Europene a Dunării, zace astăzi un „Perseus” obosit, energofag şi căzut în dizgraţie, umbrind cu silueta masivă cheiul fluviului.
Nu departe, ascuns parcă printre alte ambarcaţiuni am zărit şi Pânzarul Moldovenesc. Ironie a sorţii, „Ştefan cel Mare şi Sfânt” stătea la ancoră lângă „Petru Rareş”, o şalupă ponosită fără pretenţii de urmaş al corăbiilor muşatine.
Afaceri mari şi mici
Viaţa Portului Comercial începea la Bursa ridicată chiar lângă fluviu, pe locul în care astăzi se ridică sediul AFDJ Galaţi. Aici trăgeau caleştile negustorilor pentru a face în sala mare a Bursei afacerile, dar tot acolo se aflau şi camere mai mici unde se pierdeau la joc ce unii câştigau din afaceri…
Ce să-i faci, Galaţiul era „în adevăr în Moldova, în ţara cheltuielilor fără socoteală, vechiul obicei al luxului ales, iubirii pentru plăcerile scumpe, poeziei unei vieţi uşoare” (Nicolae Iorga). Azi, poate că o asemenea atmosferă ar atrage turişti, dar unde e atmosfera de altădată? Forfota pestriţă de greci, franţuji, englezi şi ruşi, austrieci şi italieni a fost înlocuită de locuri lăsate parcă în părăsire.
Nici urmă de vapoarele cu aburi austriece care făceau curse regulate până la Viena sau chiar mai departe. Dacă ar fi să ne luăm după poveştile lui Bram Stoker, chiar şi contele Dracula, în drumul său spre Transilvania, a trecut cu o corabie prin portul Galaţi!
Dar ce să vorbim de vampiri şi curse internaţionale, când astăzi nici măcar de o cursă Galaţi – Brăila nu poate fi vorba! Şi când te gândeşti că, la începutul secolului, pasagerul „Principele Mircea” construit chiar în şantierele navale Fernic & Co, făcea curse regulate, de cinci ori pe zi, între porturile dunărene.
Mititei cu vânt din pupa
Un suvenir din Galaţi preţuit în perioada interbelică era o fotografie a iahtului regal ancorat în faţa Palatului Navigaţiei. Astăzi nu ne-a rămas decât amintirea perioadei în care, sub numele „Libertatea”, iahtul regal stătea pe post de cârciumă proletară pe Faleza Dunării.
Acelaşi reflex l-am regăsit, din păcate, şi pe nava cu zbaturi „Tudor Vladimirescu”, una dintre puţinele mărturii ale istoriei care ne-au mai rămas. Un spirit „întreprinzător” a găsit de cuviinţă să doteze nava de patrimoniu cu un grătar de dimensiuni monumentale, astfel încât vântul din pupa să fie însoţit în timpul călătoriilor de protocol şi de damful mititeilor sfârâind pe jar…
Un alt „monument” al paradoxurilor contemporane mai este, în faţa Palatului Navigaţiei, pontonul de pasageri Schengen intrat de nou-nouţ… în conservare. În rest, vizitatorul locului nu are ce vedea altceva decât şanţurile puturoaselor conducte de canalizare şi nişte mâzgăleli cu pretenţii de graffiti pe ruinele unui fost punct de control…
Privirea „Docherului” e aţintită undeva în zare, spre o Dunăre în care, în ultimul an, spre Portul Comercial nu a venit decât o singură navă.
Risipitori cu zestrea Dunării
Astăzi, pe ici, colo se mai regăsesc doar ca o umbră urmele gloriei de altădată. Puţini mai ştiu că, pe timpuri, Cheiul Galaţiului era compus din Cheiul Vechi, amenajat între 1851 şi 1853 între actualul sediu al AFDJ şi Parcul de Soft, şi Cheiul Nou, amenajat între 1872 – 1875 între Liceul de Marină şi Docuri, tot aici găsindu-se o vreme multe din agenţiile de navigaţie străine. De Cheiul Nou s-a dus la vremea lui vestea în lume, de aici plecând mari cantităţi de cereale spre toate colţurile lumii. Din Portul Comercial mai plecau oi, cai, brânză şi lemn de construcţii, dar şi veneau mărfuri pentru fabricile şi prăvăliile din toată Moldova.
„De o parte, numai corăbii cu pânze îşi răsfiră funiile. Dar mai sus vapoarele stau unele lângă altele pe când, pe mal, movilele de cărbuni aşteaptă cumpărătorii şi căruţe se grăbesc spre încărcare cu butoaiele de vin din recoltele anilor trecuţi” (N.Iorga).
Scările de la cheu şi locurile de ancorare a vechilor nave se mai văd şi astăzi, dar Portul Comerical pare un port fantomă şi doar pescarii sunt singurii care, indiferent de vremuri, îşi întind plasele în fluviu. Însă nici cu aceştia din urmă lucrurile nu mai merg ca altădată. Pescăriile Statului, cândva mândrie a oraşului, construită între 1912 – 1915 după planurile lui Anghel Saligny, îşi desăvârşeşte astăzi căderea începută odată cu prăbuşirea Pescogalului.
Dinspre Dunăre se vede doar un schelet de metal. Fie şi în pragul ruinei absolute, arcadele de fier forjat frumos modelat se încăpăţânează să radieze o anumită eleganţă şi nobleţe. Prin alte locuri, clădiri cu o zestre istorică asemănătoare au fost transformate în săli de spectacole neconveţionale, muzee sau chiar centre de agrement.
La noi, vechea Pescărie se transformă pur şi simplu în praf şi pubere. Doar Dunărea rămâne alături, îndelung iubitoare şi statornică în trecerea ei prin portul Galaţiului. Răbdător, fluviul îşi aşteaptă „fii risipitori” să-i redescopere viaţa şi bogăţia vremurilor trecute, dar mai ales a celor viitoare.
