• satele mor încet, cu o multitudine de probleme sociale nerezolvate • pămîntul a devenit cosmar pentru multi tărani • săracia este lucie în unele locuri • „As da pămîntul cuiva, dar nu-l ia nimeni, toti fug acum la muncă în altă parte. Ce să mai facă la sat, nu e de trăit! Am luptat pe front si în Rusia si în Ardeal. M-am întors acasă cu gînduri mari, am muncit la pămînt o viată si nu m-am ales cu nimic“, ne-a spus Ion Stan, un bătrîn din satul David, comuna Văleni, descriind perfect atmosfera vietii la tară •
Satul românesc, din ce în ce mai îmbătrînit de la o zi la alta, cu oameni gîrboviti de truda muncii pe ogor, îsi trăieste durerea, spartă din ce în ce mai des de clopotele trase în dungă, semn că unul dintre ei a scăpat de chinul condamnării la o viată fără perspective. Se roagă bătrînii satelor să-i mai lase Dumnezeu vreun an, pînă pe la vara viitoare cînd, poate, s-or întoarce iarăsi copiii plecati prin Europa. Pentru că acasă nu mai au unde munci. Însă bătrînetea, lipsurile, singurătatea, dorul de nepoti, îi fac să se stingă încet, încet. Împovărati pe zi ce trece, stau la poarta casei, pe o bancă, cu bastonul alături si privesc în gol. De acolo pot veni doar amintirile. Cum era odată, cum e acum, copii plecati departe, rudele din sat care nu mai vin… Cam asta am sesizat în peregrinările prin comunitătile rurale la început de toamnă.
„Nu mergem drept, ci numai strîmb“
În sătucul David, comuna Văleni, l-am găsit „sorindu-se“ pe băncuta de la poartă pe Ion Stan. Bătrînul ne-a răspuns la salutul politicos si s-a uitat doar o clipă curios, după care s-a cufundat în gîndurile sale, plecate aiurea. S-a „trezit“ cînd doi vecini au venit si ei la taifas. La 95 de ani împliniti l-au cam lăsat puterile si-si deplînge singurătatea. „Sînt singur cuc, taică, nu mă mai ajută nimeni. Mai vine, cînd si cînd, de la Talpa, fata care-mi aduce ceva de mîncare. O duce greu si ea. Din opt copii, cîti am avut, mai trăiesc patru, dar toti îs pe la casele lor. Au si ei probleme, copii de crescut. În casa asta m-am mutat acum 12 ani, cu unul din băieti, dar a murit săracul acum trei ani. Nu mai am nici un sprijin aproape. Am trăit o viată lîngă Cruceru, sub Deal, fără lumină, am dus-o greu. Pămîntul dă roade doar dacă dă Dumnezeu. Am trăit vremuri grele, drumuri proaste, noroaie, cu apa care a venit mereu si a măturat grădina. Am pămînt un hectar, dar cine să-l muncească, totul este scump. Am o pensie de veteran de două milioane de lei vechi, nu-mi ajunge de lemne, darmite pentru alceva. Noroc că nu dau bani pe medicamente, m-a ferit Dumnezeu! As da pămîntul cuiva, dar nu-l ia nimeni, toti fug acum la muncă în altă parte. Ce să mai facă la sat, nu e de trăit! Am luptat pe front si în Rusia si în Ardeal. M-am întors acasă cu gînduri mari, am muncit la pămînt o viată si nu m-am ales cu nimic. Era mai bine cu Ceausescu, la Colectiv“, a spus cu glas tremurînd nonagenarul. Mos Stan nu crede în politică si nici în cei ce-o fac: „Nu-mi place politica si nici politicienii. Nu mergem drept, ci numai strîmb. Pe aici, au mai venit cîte unul, dar nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Primarul nu m-a vizitat si nici nu mi-a dat nimic, cum am auzit că a dat pe la altii cărute de lemne. Eu trebuie să-mi adun vreo trei-patru luni bruma de pensie ca să-mi cumpăr ceva lemne, să nu mor iarna de frig“. Mai spune că s-a resemnat cu viata sa si că a cam ajuns la capăt. A avut si zile bune, dar tare demult. Apoi îsi aminteste că tot a primit ceva acum cîteva luni, nu mai stie exact cînd: „Sînt om bătrîn si nu zic vorbe aiurea. Au venit de pe la primărie si mi-au adus biscuiti, lapte praf, zahăr. Bune si astea“.
Greu fără lumină
Nici nu-ti vine să crezi că mai sînt încă familii care nu au lumină. Si totusi mai sînt cazuri, unul destul de dramatic în Făurei. O familie, formată din patru copii, din care trei cu diferite forme de handicap, o mamă de 48 de ani, învinsă de boală, de sărăcie si un tată care le cam trage la măsea, trăieste în centrul satului Făurei, într-o casă de paiantă si fără lumină de circa doi ani. La alde Tuburlui nu arde nici un bec, ci doar lumînări si o lampă chioară, atunci cînd are gaz, pentru că în 2009, răpusi de sărăcie, nu au mai putut plăti factura la curent. Primăria Făurei a încercat să-i ajute, însă furnizorul a refuzat să-i rebranseze pe motiv că nu există act de vînzare-cumpărare pe casă pentru a fi încheiat un nou contract. Aurica Tuburlui, care are doar 48 de ani, arată cu mult mai în vîrstă. Necazurile au lăsat semne adînci. „Nu am lucrat nicăieri, pentru că a trebuit să am grijă de acesti copii. Din păcate m-am subrezit si eu de tot. Pămînt nu avem, să-l muncim. Am făcut eforturi mari, acum 25 de ani să plătim 17.000 de lei pentru această căsută. A trebuit să mai dăm 5.000 de lei pentru ca proprietarul să ne facă acte, însă n-am mai avut de unde. Nici pe omul meu nu mă pot baza, pentru că tot ce cîstigă dă pe băutură si tigări. Este greu fără lumină, mai ales pentru fata mea cea mare. Săraca stă numai în pat“, a spus Aurica Tuburlui. Am părăsit casa întunecată, marcati de faptul că, pentru cinci suflete amărîte, viata de zi cu zi înseamnă o vesnică luptă pentru a supravietui.
„Mai bine fur, decît să muncesc!
La marginea localitătii Horia, înspre Piatra Neamt, pe cîteva strădute locuiesc mai multi rromi căldărari din „clanul“ Stănescu. Cu munca stau mai prost, dar nu uită să ceară ajutor social. Schimbarea legislatiei si înnăsprirea conditiilor de acordare a ajutorului social la Legea 416/2001 a făcut ca multi din acestia să nu mai primească bani pe nemuncă. Olimpia Stănescu, 35 de ani, primeste ajutor social, dar vrea mai mult ajutor de la primarul Vasile Baciu. „Nu-mi ajung banii să-i hrănesc pe cei cinci copii. Adunăm de pe la oameni resturi. Am un băiat bolnav, n-am bani să-l duc la medic. Nu ne-am dus la muncă în alte tări, e mare sărăcie. Trebuie să fim ajutati mai mult. Nu am văzut aici pe strada noastră nici un parlamentar, ne-am fi plîns si noi de sărăcia si necazurile noastre. Sîntem si noi oameni!“, zice, cu obidă. Casa în care locuieste este destul de arătoasă si încăpătoare, doar curtea ar trebui să fie mai îngrijită, dar cine să se ocupe de aceasta. Cît timp discutam cu femeia si-a făcut aparitia si un reprezentant masculin al familiei. Ne-a spus că nu beneficiază de ajutor social, dar nici nu se dă în vînt după acesti bani, că are alte „oportunităti“. „Decît să muncesc pentru doi lei la stat, mai bine fur o capră, o vînd si am din ce trăi cîteva zile“, a spus nonsalant si cu rînjet în coltul gurii Dragos Stănescu. Concluziile, după periplul prin cîteva comune din împrejurimile Romanului sînt clare: democratia este, dar n-o întelege nimeni, oamenii au vesnice regrete pentru vremurile trecute, satele sînt depopulate si îmbătrînite, incertitudinea pentru ziua de mîine este o prezentă cotidiană în multe gospodării, există o multitudine de probleme sociale si multă lehamite. Dar sîntem în Europa. Pe ce loc, stim si asta.
