„Cel care astăzi are curajul să te privească în faţă şi să-ţi spună cu mândrie: „Eu sunt comunist!” trebuie să moară… de ruşine. Comunismul a pierit şi trebuia demult să-l îngropăm. Păcat că moldovenii încearcă să învie acest cadavru”. Aşa crede şeful meu de la pizzeria „Milvio Palotti” de pe strada Şerpilor din Roma. Pe de o parte, Milvio îi respectă pe moldoveni, iar pe de altă parte, nu-i înţelege pe cei care votează comuniştii. Oricum, el e un „italian de aur”, fiindcă îi tratează pe ai noştri la fel ca şi pe conaţionalii săi, ceea ce reprezintă o excepţie pentru realitatea de aici. Dacă legislaţia italiană prevede că, în timpul muncii, bărbaţii nu pot ridica greutăţi de peste 25 de kg, iar limita pentru femei este de 15 kg, moldovencele se rup în două, purtând pe braţe bătrâni de peste 100 kg. De aceea, când vezi prin Italia vreun necăjit, târând ceva mai greu decât el însuşi, nu te sfii şi întreabă-l: „Eşti moldovean?”. Ai toate şansele să-ţi răspundă „Da”.
Eu lucrez în Italia
Când am intrat la pizzeria „Milvio Palotti” şi patronul, care – fiţi atenţi! – deservea clienţii, a aflat că-s din Moldova, mi-a surâs prieteneşte. M-a întrebat cu ce ar putea să mă servească. I-am lămurit că vreau şi eu să muncesc undeva şi că am venit aici la recomandarea unui moldovean. După ce s-a interesat dacă-s meşter la pregătit pizza – şi eu am negat -, mai întâi, m-a examinat nedumerit, apoi, spre surprinderea mea, mi-a dat haine de lucru şi m-a poftit la bucătărie. Acolo mi-a întins un polonic, mi-a spus să amestec într-un castron şi a dispărut. Rapiditatea cu care se întâmplase totul mă turmentase puţin. Nu pricepeam ce e în vasul din faţa mea, dar nu mă interesa. Milvio s-a întors şi m-a rugat să-l ajut să ducă o ladă dintr-o încăpere în alta. Pe urmă, am strâns masa după nişte clienţi. Dar când m-a pus să frământ aluatul într-un vas uriaş, m-am blocat… Am început să dau aiurea din mâini prin materia cleioasă şi-mi era ruşine de stângăcia mea. Milvio m-a oprit la timp, mi-a propus deja să tai aluatul pentru pizza. De data asta, m-am descurcat, ba chiar mă mândream că am reuşit să fug din RM, ameninţată din nou de colosul comunist, şi că lucrez în Italia. Vasăzică, sunt şi eu în rând cu lumea!
În acest timp, a venit de la bar o femeie, pe care Milvio o numea Alina. Mare mi-a fost mirarea să aflu că e originară din s. Vânători, r-nul Nisporeni. A venit în Italia acum zece ani, lăsând în sat doi copii. A sperat că situaţia din RM se va schimba spre bine, că se va întoarce repede acasă, dar după venirea bolşevicilor la putere, în 2001, a înţeles că numai rămânând în Italia îşi va putea creşte copiii. La Milvio lucrează de un an, dar îl cunoaşte de multă vreme, de la soră-sa, Lidia. Aceasta, pentru şeful meu, reprezintă Moldova – ea l-a înştiinţat prima că pe glob există şi ţara noastră.
timpul.md
