Cetăţenii RM ajung rar în faţa instanţelor italiene, susţine o interpretă a Tribunalului din Bologna.
În 2002, după instaurarea comuniştilor la putere, venitul familiei Lupei din s. Băcşeni, r-nul Nisporeni, a ajuns la zero lei. Neavând din ce să mai trăiască, cu tatăl şomer şi mama bolnavă, fiica lor, Ala, studentă în anul întâi la Limbi Străine la Universitatea din Tiraspol, a lăsat studiile şi a fugit în Italia. Spera să facă la negru măcar puţini bani pentru tratamentul mamei sale, care fusese învăţătoare de clasele primare. Actualmente, Ala Lupei este interpretă la Tribunalul şi Procuratura din Bologna, iar acum o lună a fondat o asociaţie pentru susţinerea emigranţilor din acest oraş.
Dacă ar face menajul prin case, ar câştiga mai mult
Pusă alături de alţi concetăţeni de-ai noştri, care au trecut prin peripeţii strigătoare la cer în încercarea de a-şi părăsi ţara şi de a se integra în Europa, Ala Lupei poate fi considerată o norocoasă. Motivul emigrării sale a fost acelaşi – sărăcia cumplită, care nu-i permitea tinerei nici să-şi facă studiile. În rest, însă, totul a decurs ca la carte. O mătuşă a invitat-o în Italia, împrumutându-i şi 2000 de dolari pentru serviciile unei firme, care i-a perfectat viza şi a adus-o pe Peninsulă. „Părinţii mei n-au vrut să ne despărţim, dar situaţia era atât de tristă, încât n-au avut ce alege”, explică tânăra. La Milano, a întâmpinat-o mătuşa, care i-a găsit şi serviciu. Timp de doi ani, până când şi-a obţinut permisul de şedere legală, a lucrat camerieră aici, după care a venit nerăbdătoare să-şi vadă părinţii. Totodată, s-a înscris la Facultatea Relaţii Internaţionale de la ULIM, pe care a absolvit-o anul trecut.
Între timp, s-a mutat la Bologna, unde s-a angajat la un restaurant, cu un salariu mai bun. După ce a terminat facultatea şi şi-a tradus diploma în italiană, norocul i-a surâs din nou. Nişte asistente ale judecătorilor, cliente ale restaurantului în care muncea Ala, i-au propus şi ei să lucreze la tribunal. Deşi trebuia să prezinte nenumărate acte pentru angajare, a fost acceptată fără probleme, graţie faptului că moldoveanca vorbea deja bine italiana. Peste puţin timp, a fost solicitată să activeze şi în direcţia investigaţii preliminare a Procuraturii Bologna. Vă înşelaţi, dacă vă imaginaţi că tânăra se îneacă în bani, ocupând aceste funcţii. Dimpotrivă, iată ce spune ea însăşi despre salariul său: „Statul italian plăteşte foarte puţin. Leafa mea variază şi ajunge uneori până la o mie de euro. Dacă aş face menajul prin apartamente, aş câştiga mai bine, dar nu vreau, pentru că îmi place foarte mult acest lucru”.
Un moldovean şi-a bătut patronul, pentru că nu-i dădea leafa
Ala este pe post de traducătoare în cadrul audierilor cetăţenilor moldoveni şi români. Primii, spune ea, nimeresc pe mâna poliţiei foarte rar – cel mult de trei ori pe lună. În majoritatea cazurilor, ei sunt acuzaţi de clandestinitate, infracţiune ce prevede puşcărie de până la şase luni sau amendă de 10 mii de euro. „Moldovenii sunt condamnaţi la detenţie de către judecătorii penali. Apoi, judecătorii de pace îi vizitează la închisoare, unde le propun inclusiv să plătească amenda în schimbul privaţiunii de libertate. Aici au loc adevărate procese, în prezenţa mea, a procurorului şi a avocaţilor. De regulă, când aud de asemenea sumă, moldovenii plâng. Ei şi aşa n-au bani… În cele din urmă, de obicei, judecătorii de pace îi eliberează. Adică, în fond, toată procedura reprezintă doar un avertisment. Moldovenii plâng de Doamne fereşte şi atunci când judecătorul le propune să se întoarcă acasă”, menţionează Ala.
Printre alte fraude comise de oamenii noştri, adaugă interpreta, se numără bătăile, inclusiv cele în sânul familiei, dar şi violenţa sexuală. Bunăoară, la o sărbătoare, doi moldoveni s-au îmbătat şi şi-au bătut joc de o moldoveancă. Ulterior, ei i-au plătit cheltuielile de tratament, cele de judecată şi femeia i-a iertat, ca să-i scoată de la răcoare. La un alt chef, un moldovean şi-a bătut rău de tot nevasta, pentru că aceasta trăgea cu ochiul la un alt moldovean. Alt om de-al nostru, deznădăjduit de faptul că patronul italian nu-i plătea salariul de patru luni, s-a îmbătat şi s-a dus la şeful său acasă. Când acesta a deschis uşa, moldoveanul l-a luat la bocănit, ca să-l înveţe minte…
„Doar votând democraţii, am putea spera la un viitor”
Ala Lupei nu se gândeşte să se întoarcă în Moldova, mai ales că, acum o lună, a înfiinţat la Bologna o asociaţie pentru emigranţi, numită „Pământuri îndepărtate”. Ea a convenit cu unii medici, avocaţi şi alte persoane din această urbe, care prestează servicii plătite, să ofere reduceri de 10-50% pentru membrii asociaţiei. Îşi planifică să organizeze şi diverse evenimente culturale pentru toate etniile. La asociaţie se mai fac cursuri de limba rusă, precum şi de italiană, cu reduceri substanţiale de preţ.
Referindu-se la problema exodului moldovenilor în străinătate, Ala crede că, până în 2009, statul moldovenesc a fost interesat ca tot mai mulţi cetăţeni să plece din ţară. Totodată, ea nu-şi poate explica paradoxul că, pe de o parte, fostele guvernări nu au creat condiţii ca oamenii să rămână acasă, iar, pe de altă parte, le-au pus restricţii la ieşirea din ţară. Următoarea guvernare a RM, spune tânăra, ar trebui să nu mai fure, cum au făcut-o comuniştii, să-i atragă la răspundere pe toţi acei care ne-au jefuit statul şi să efectueze o schimbare din temelii a vieţii socio-politice şi economice a Moldovei, astfel încât măcar cei rămaşi acasă să se bucure de o existenţă decentă. Cât priveşte necesităţile moldovenilor stabiliţi în Europa, care asigură statul cu bani, noua guvernare ar trebui întâi şi întâi să reducă preţul la biletele de avion, care actualmente ţin de domeniul fantasticului, precizează moldoveanca. „Soluţionarea acestor durute probleme depinde nemijlocit de votul nostru din 28 noiembrie. Părerea mea este că, doar votând unul din partidele AIE, am putea spera la un viitor. Comuniştii ne-au învăţat întotdeauna cu minciunile, însă realmente nu sunt în stare să ne asigure ziua de mâine”, consideră Ala Lupei. Drept argument în susţinerea celor expuse, ea menţionează că, în cei opt ani de guvernare comunistă, statul RM nu s-a interesat niciodată de problemele celor plecaţi, pe când un singur an de schimbare le-a oferit acestora şansa de a fi ascultaţi şi sprijiniţi în momentele cele mai critice.
timpul.md
