Deşi e singurul conducător de ţară dat de Galaţi, Alexandru Ioan Cuza răzbeşte în memoria contemporanilor de pe două străzi ceva mai acătării decât nişte uliţe comunale. Cine trece pe străzile „Al. I. Cuza” şi „24 Ianuarie 1859” nu poate să nu remarce periferia preocupării edilitare ce le guvernează.
În comparaţie cu strada ce poartă numele domnitorului, cea care aminteşte de cel mai strălucit eveniment din ocârmuirea sa e măcar cât de cât dreaptă şi îngrijită de riverani. „Al. I. Cuza”, deşi situată central, pare că a fost recent atinsă de o conflagraţie sau de o catastrofală nepăsare din partea autorităţilor.
„Alex. Ion Cuza” sau strada nepăsării fără număr
Paralelă cu „Domneasca”, „Al. I. Cuza” suferă de gropi, gunoaie, sufocare de trafic ziua şi lipsa crasă a iluminatului noaptea, chiar în dreptul casei memoriale a vestitului pârcălab de Galaţi. Mai mult, plăcuţele de identificare par a fi scrise de corijenţi la istorie – „str. A. I. Cuza” – sau culturnici de tip nou, pentru care poezia română se făleşte cu epicul hip-hop şi serenadele maneliste – „str. Alex. Ion Cuza”.
Singura preocupare pentru care această stradă a mai fost îngrijită, când şi când, par a fi locurile de parcare din spatele blocului „Cristal”, vecin cu Prefectura, şi alternativa la traficul adesea gâtuit de pe bulevardul paralel şi vecin. Coşurile de gunoi, dacă or fi existând, sunt atât de rare că nu ne-a sărit vreunul în ochi. În schimb sunt atât de multe gropile şi „avampremierele” de surpare, încât a trece cu un pahar, fie el şi doar pe jumătate plin de optimism, dintr-un capăt într-altul al străzii, e o dovadă de măiestrie la volan sau, mai realist, de nepăsare crasă la cârma oraşului.
Pe „24 ianuarie 1859” garduri cenuşii în loc de steaguri tricolore
În comparaţie cu strada ce poartă numele domnitorului unificator de principate române, „24 Ianuarie 1859” e măcar întreagă. În afară de tradiţionalele capace de canalizare nealiniate cu asfaltul turnat acum doi-trei ani, nimic nu pare să tulbure liniştea acestei străduţe de maxim 200 de metri lungime aflată în spatele blocurilor de pe strada Marii Uniri, „1 Decembrie 1918”, perpendiculară pe „Feroviarilor” şi „Crinului”.
Civilizaţie arhitectonică medie spre ridicată, trotuare asfaltate şi curate, unele curăţate chiar în exces de zel, adică şi de pomii ce umbreau vile prea semeţe… Deşi îngustă, strada e prietenoasă din punct de vedere al traficului, cu marcaje vizibile şi fără maşini parcate aiurea. „24 Ianuarie 1859” ar putea părea chiar o locaţie cochetă, o tânără speranţă pe harta zonelor rezidenţiale de lux dacă nu ar fi învecinarea cu strada de la vest, „Feroviarilor”. La intersecţia cu aceasta se cască o groapă de toată frumuseţea, în ciuda măreţului palat cu parter, un nivel şi turnuleţe cu cinci etaje, blocând toată priveliştea optimistă din lungul străzii unioniste.
Dar nici pe această stradă nu se întrezăreşte vreo mândrie vizavi de măreţia istorică a adresei din cărţile de identitate ale riveranelor. La fel ca pe străzile învecinate, fie că e vorba de „8 Martie” sau „9 Mai 1945”, nicio fluturare veselă şi tricoloră nu tulbură monotonia gardurilor şi zidurilor colorate „corect” din punct de vedere urbanistic.
Practic, Unirea Principatelor şi figura centrală a acesteia, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sunt mărginaşe la Galaţi, dacă e să ne luăm după străzile ce consemnează aceste repere istorice. Şi acest lucru e cu atât mai dureros cu cât e mai pregnant acolo unde autorităţile ar trebui să aibă un cuvânt mai greu de spus. Se vede că, acolo unde a rămas doar pe mâna locuitorilor ei, strada ce aminteşte de includerea portului liber Galaţi într-un regat unit şi respectat e mai bine întreţinută decât surata ei din coasta edililor. Dar poate că acesta e tocmai punctul de la care ar trebui pornit: să ne unim şi să le spunem noi, contribuabilii, conducătorilor ce aşteptăm de la ei.
