spot_img
11.3 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

“Vasile Blaga este un presedinte de CAP” (foto)

- Advertisement -

Iatã de la ce s-au certat vechii liberali cu pedelistii

SCANDAL Searã tensionatã, ieri, la sedinta Comitetului Judetean Executiv al PNL. Când lucrurile pãreau sã se fi linistit, cele douã tabere, fostul PNL si fostul PDL, s-au “pãruit” din cauza unor declaratii care de care mai rãzboinice. Miza scandalului, asumarea celor zece penelisti care ocupã acum functii în deconcentrate. Simtind cã vechiul PNL e în adormire, senatorul Dan Marian a venit extrem de hotãrât la sedintã, decis sã punã piciorul în prag conducerii fostului PNL. Ca un veritabil sef a încercat sã impunã o comisie care sã valideze viitorii candidati la alegerile locale, unde paritatea sã fie, atentie “jumi-juma”. E de stiut, cã în CJEx, fostii liberali sunt majoritari. Scandalul s-a escaladat atunci când un vechi liberal, Gelu Viziteu, le-a transmis colegilor din PDL cã “Vasile Blaga este un presedinte de CAP”, moment în care fostul prefect Iftimoaei s-a ridicat si a bãtut cu pumnul în masã. Sedinta s-a terminat cu plecarea nervoasã a delegatiei fostului PDL.

Setea de functii i-a fãcut pe vechii liberali si pe colegii lor din fostul PDL sã se încaiere, asearã, cu declaratii care de care mai dure si mai rãzboinice. De altfel, înainte de sedintã, se zvonea cã va fi o ciocnire durã între cele douã tabere, fapt care s-a vãzut prin venirea extrem de decisã a delegatiei condusã de Dan Marian la sedinta CJEx. Conform unor surse, înainte de a ajunge la sediul PNL, Dan Marian a convocat o sedintã de tainã la cabinetul sãu de parlamentar, în care s-a stabilit strategia de sedintã. Se stia, cu o zi înainte, cã Marian vrea sã punã piciorul în prag si va veni cu o serie de conditii la adresa celor din fostul PNL, la sedinta CJEx. Ceea ce s-a si întâmplat, seara trecutã. La sedintã, oamenii lui Marian au spus cã vor termene clare despre cine vor fi candidatii la primãrii – precum si numele lor! Cine va candida la Consiliul Judetean si ce persoane vor fi aruncate în luptã la parlamentare. Impresia vechilor liberali a fost cã Dan Marian forteazã în mod voit situatia din partid, de parcã ar avea interes sã bage anumite persoane în campaniile care urmeazã.

Viziteu: “Blaga e un presedinte de CAP”. Polak: “Nu-mi dau demisia, Alina Gorghiu nu mi-a cerut demisia”

Scandalul s-a declansat la cote maxime, când a venit vorba de directorii de servicii deconcentrate aflati încã în functii. Conform unor surse, cei din PDL ar fi spus “Stim cã aveti zece directori de deconcentrate încã în functie, ni-i vom asuma, însã am vrea sã stim si noi care sunt acestia”, fapt care i-a iritat la culme pe vechii liberali. Gelu Viziteu, membru cu state vechi în PNL, ar fi spus cãtre pedelisti cã “Vasile Blaga al vostru este un fel de presedinte de CAP”, moment în care Ciprian Iftimoaei a sãrit în sus si a bãtut cu pumnul în masã. Disperatã dupã functie, s-a amestecat în discutie si sefa de la CJAS, Simona Polak: “Eu nu-mi dau demisia, am vorbit cu Alina Gorghiu la Durãu si a spus sã nu-mi dau demisia”. Cel care a încercat sã salveze situatia a fost senatorul Nelu Tãtaru, care a cerut ca ambele tabere sã propunã un fel de comisie de analizã a propunerilor pentru alegerile locale si parlamentare, formatã din câte sase persoane. Propunerea a fost ca acea comisie sã se întâlneascã sãptãmâna viitoare. Nici de data aceasta, lucrurile nu s-au linistit. Oamenii lui Marian au fortat nota si au spus: “Noi vrem în seara aceasta!”. S-a supus la vot si a iesit 14 voturi din partea PNL si 12 din partea PDL, moment în care Marian si colegii din PDL s-au ridicat si au întrerupt sedinta, spunând cã nu acesta a fost rezultatul votului. Taberele s-au despãrtit destul de supãrate, însã au anuntat cã se vor aseza la masa discutiilor sãptãmâna viitoare, când vor stabili si persoanele care vor face parte din comisia de “cadre” a partidului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.