MODIFICÃRI Salariatii nu vor mai fi verificati la domiciliu atunci când se aflã în concediu medical. Deputatii au fost cei care au avut ultimul cuvânt de spus, asupra proiectului de lege, acestia motivând cã prevederile referitoare la verificarea salariatilor sunt “excesive si nu tocmai utile”.
Pânã în prezent, aceste controale erau fãcute în cazul în care existau suspiciuni cu privire la acordarea concediilor de incapacitate temporarã de muncã. Legea nr. 183/2015, prin intermediul cãreia se eliminã posibilitatea verificãrilor la domiciliul salariatilor aflati în concediu medical, a fost publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 496 din 7 iulie si va intra în vigoare începând de azi. Salariatii au dreptul, conform Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 158/2005, sã beneficieze de concediu medical si de îndemnizatie pentru incapacitatea temporarã de muncã provocatã de bolile obisnuite sau de accidentele suferite în afara muncii. Pânã azi, pe durata concediului medical, prezenta acestora la domiciliu putea fi verificatã de cãtre autoritãti între anumite intervale orare ale zilei. Dacã angajatii nu erau gãsiti acasã sau pur si simplu refuzau controlul, acestia riscau sã nu le mai fie plãtitã indemnizatia de incapacitate temporarã de muncã. Conform legii publicate marti, 7 iulie, în Monitorul Oficial, mãsura verificãrilor la domiciliu va fi scoasã începând de vineri, 10 iulie. Deputatii sunt cei care s-au pronuntat prin vot final asupra proiectului de lege, acestia motivând cã prevederile referitoare la verificarea salariatilor sunt “excesive si nu tocmai utile.” „Reglementarea este excesivã si, în practicã, s-a constatat cã absenta de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezintã un motiv de suspendare a drepturilor”, scrie în raportul prin care s-a propus abrogarea dispozitiilor în discutie. Posibilitatea verificãrii la domiciliu a fost introdusã în aprilie 2010, prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 36/2010. La acel moment, Executivul constatase o crestere a numãrului de concedii medicale acordate, fapt ce contribuia la „diminuarea semnificativã si continuã a bugetului Fondului national unic de asigurãri sociale de sãnãtate”.