spot_imgspot_img
3 C
Vaslui
19-mart.-2024

Un renumit muzeu din Germania a descoperit că unele din operele de artă ruse pe care le găzduiește sunt falsuri

- Advertisement -

Un renumit muzeu din Germania, Muzeul Ludwig din Köln, care găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de artă avangardistă rusă din lume, a dezvăluit vineri că unele dintre lucrările pe care le are sunt falsuri, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„După o lungă perioadă în care (falsul) a fost un subiect tabu, un număr din ce în ce mai mare de muzee devin mai transparente cu privire la modul în care se ocupă de lucrările care nu sunt autentice şi fac schimb de experienţă”, au declarat curatorii într-un comunicat.

Atunci când experţii instituţiei au analizat 49 din cele 100 de picturi ruse deţinute de muzeu, aceştia au ajuns la concluzia că 22 ar fi falsuri şi 27, autentice. Demersul a fost făcut în condițiile în care muzeul deschide sâmbătă o expoziţie intitulată „Avangarda rusă la Muzeul Ludwig – Original şi Fals, Întrebări, Cercetări, Explicaţii”.

Lucrările unor artişti ai avangardei ruse au fost deseori falsificate, au explicat curatorii, adăugând că acest lucru s-a întâmplat din cauza impactului stalinismului asupra lumii artistice ruse. …https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/arte/un-renumit-muzeu-din-germania-a-descoperit-ca-unele-din-operele-de-arta-ruse-pe-care-le-gazduieste-sunt-falsuri-1374175

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.