spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

ULTIMA ORA: Cu TIR-ul în Primăria Bârlad (FOTO/VIDEO)

- Advertisement -

NEATENT… Un șofer care conducea un TIR, înmatriculat în Republica Moldova, a reușit în această dimineață o ispravă demnă de cascadorii râsului! Omul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a încurcat drumurile și, în intenția sa de a ajunge la București, neștiind că prin centrul Bârladului nu este voie cu mașini de mare tonaj, a luat-o pe unde a văzut drumul mai bun, ajungând chiar în fața Primăriei. Cum acolo se află un rond cu flori, moldoveanul s-a gândit că are de-a face cu un sens giratoriu și a vrut să îl ocolească. Ei bine, manevra s-a dovedit total neinspirată, căci a intrat cu TIR cu tot, în spațiul cu flori din fața instituției. La fața locului a venit în grabă Poliția, care, în cele din urmă, l-a ajutat să iasă din încurcătură. {oferul moldovean a fost luat și dus la secția de Poliție, unde, cel mai probabil, va fi sancționat pentru neatenția de care a dat dovadă. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că se află pentru prima dată în Bârlad și a fost convins că rondul cu flori din fața Primăriei ar fi, de fapt, un sens giratoriu.



- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.