spot_imgspot_img
7.7 C
Vaslui
18-apr.-2024

“Titi Șpagă spune adevărul”, primul film produs de Mincinosu’ de Vaslui | VIDEO

- Advertisement -

AVANPREMIERĂ… Mincinosu’ de Vaslui își schimbă formatul, cel puțin pe perioada campaniei electorale. Maricel Boul, cel mai hulit și cel mai obraznic realizator de pamflete din județ, a vrut cu orice preț să fie producător de film, după succesul inregistrat de serialul cu Gibilan, produs de Vremea Nouă în colaborare cu un partid politic. Cum spune și vorba aia, că dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan, Maricel Boul al nostru a turnat la repezeală cinci filme, pe care ține morțiș să le prezinte în această perioadă efervescentă. Tema este, bineînțeles, campania electorală, dar nu cea reală, ci una imaginară cu personaje care nu au nicio legătură cu realitatea. Uneori poveștile par a semăna cu unele dintre realitățile cotidiene, însă sunt doar pure coincidențe. Vremea Nouă vă prezintă așadar, în avanpremieră, primul filmuleț realizat de Mincinosu’ de Vaslui, unde producător, scenarist și regizor este Maricel Boul. Acesta, în primul episod din seria “Păcală se întoarce”, vă propune o schiță absurdă cu un candidat imaginar, care culmea s-a îmbolnăvit grav și spune numai adevărul. Acesta devine o problemă pentru partidul său, care speriat de posibilitatea ca boala să se răspândească printre toți membrii i-au măsura izolării și trimiterii imediate la medic a celui atins de sindromul sincerității. Aici totul se complică, medicul de gardă este nevoit să ia o decizie radicală și să-i amputeze limba nefericitului bolnav.

Păcală se întoarce, o mini-serie regizată de Igor Cobileanski

Actorul Petruț Butuman și regizorul Igor Cobileanski

Povestea din spatele acestui film este una  întâlnită peste tot. De obicei politicienii s-au învățat cu minciuna, precum măgarul cu bătaia și au devenit mitomani. Filmulețul este realizat de celebrul regizor Igor Cobileanski, cunoscut în lumea cinematografică drept unul dintre cei mai apreciați regizori ai unor astfel de pastile de umor. Acesta a devenit cunoscut după realizarea unor filmulețe de comedie: Când se stinge lumina (2006), Sașa Grișa și Ion (2006) și Plictis și inspirație (2007). Ultimele sale proiecte la care a participat îi dă o greutate aparte. El este regizorul unor episoade din serialele de succes produse de HBO Europa,  Umbre și Hackerville (2019) sau filmul produs de Pro Tv, Tache (2008). Filmele sale de succes sunt Afacerea Est (2016) și la Limita de jos a cerului (2013), producții care au făcut furori în România și nu numai. Cei trei actori care apar în acest serial sunt Ioan Crețescu și Petruț Butuman de la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani și Ionuț Mugurel Cornilă de la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași. Aceștia au interpretat magistral personajele imaginare Solo Man, Titi Șpagă și medicul de gardă. Dar vă invităm  să urmăriți pe www.vrn.ro sau pe Facebook primul serial din seria “Păcala se întoarce”, intitulat “Titi Șpagă spune adevărul”.

De ce Solo Man și Titi Șpagă?

PERSONAJ… Solo Man e prototipul politicianului parvenit, care odată ajuns în funcție ține să se amestece cu toate păturile sociale dintr-o comunitate, încercând să devină un fel de șef de trib. Pentru că devine grobian, acesta se exclude din păturile exclusiviste și rămâne prizonier acolo unde este gratulat și lingușit, adică, în pătura de jos formată din interlopi cu gulere albe, oameni de afaceri mici care se bazează doar pe afacerile cu statul și de tot soiul de indivizi, care știu că nu pot accede pe funcții grație profesionalismului, ci doar prin numiri directe de la partid. Aici, omul Solo devine rapid un soi de boss și crede că poate avea o ascensiune fulminantă la nivel național. Numai că este rapid readus cu picioarele pe pământ și taxat destul de dur, dovedind că ghidușiile sale provinciale nu prind în lumea mare. Partenerul său, Titi Șpagă, este maestrul său, care, nepregătit fiind, investește  în acesta, cu speranța că îl poate urca mai sus pe treptele sociale, unde el nu poate accede. De asta l-a școlit pentru a ajunge la stupul cu miere al țării, adică acolo unde se împarte bugetul și de unde să-i furnizeze o felie cât mai însemnată. Acest personaj este bolnav după parandărături și nimeni și nimic nu-l poate vindeca. Pentru el sfânta șpagă este un mod de a trăi. Respiră doar s-o colecteze. Nici pușcăria nu-l sperie și merge pe principiul că atunci când este prins, nu a fost suficient de vigilent.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.