Tiganii îsi bat joc de istoria noastrã

Casa lui Cuza din Bârlad, „victimã” a indolentei alesilor locali!

IPOCRITI Casa în care s-a nãscut Domnitorul Cuza, la Bârlad, a ajuns o ruinã! În timp ce politicienii bârlãdeni se fãlesc an de an cu faptul cã domnitorul A.I.Cuza este bârlãdean, ridicând o statuie în cinstea memoriei întemeietorului României moderne chiar în fata Primãriei, casa unde domnitorul Cuza a vãzut lumina zilei, riscã sã se prãbuseascã. Imobilul are statut de locuintã socialã si este împãrtit de patru familii cãrora nu le pasã cã trãiesc sub acoperisul Fãuritorului Unirii. Întrebat de ziaristi despre destinul nedrept al casei lui Cuza, primarul Constantinescu nu a putut justifica atitudinea ignorantã a municipalitãtii, fatã de un asemenea obiectiv istoric. A transmis însã prin purtãtorul de cuvânt la Primãriei, cu vãditã ironie, faptul cã… are griji mai importante, decât salvarea casei lui A.I.Cuza.

Municipiul Bârlad are o istorie deosebit de bogatã, fiind singurul oras din Moldova care a dat tãrii doi sefi de stat: A.I.Cuza, nãscut pe 20 martie 1820, într-o casã din cartierul Podeni (unde tatãl marelui domnitor a locuit pe perioada cât a fost prefect al judetului Tutova) si pe Gheorghe Gheorghiu Dej, cel care a fost primul sef de stat comunist, secretar general al Partidului Muncitoresc din România, predecesorul lui Nicolae Ceausescu. Ambii au în Bârlad case memoriale, una situatã în cartierul Podeni (Casa Cuza) si alta situatã în zona „Confectii”. Din pãcate, cele douã imobile cu importantã istoricã certã nu se bucurã de o grijã specialã din partea autoritãtilor locale, neinteresate sã valorifice potentialul lor cultural. În Casa Cuza – veche de peste 200 de ani, stau mai multe familii de rromi, care au ajuns acolo în urmã cu sapte ani, sustinute fiind de actualul deputat, Adrian Solomon, viceprimar al orasului, la acea vreme. În casa care a apartinut lui Gheorghiu Gheorghiu Dej functioneazã o grãdinitã, motiv pentru care, în comparatie cu imobilul unde s-a nãscut A.I.Cuza, aceasta este mai bine întretinutã. Casa Domnitorului Cuza însã a fost lãsatã în „grija” chiriasilor si nu este de mirare cã a ajuns într-o avansatã stare de degradare.

„Bârladul a fost inima marelui meu sot”

Elena Cuza, sotia marelui Domnitor, a spus cã Bârladul a însemnat foarte mult pentru A. I. Cuza, exprimând aceasta prin sintagma „Bârladul, patria iubitului meu sot”! „Sunt documente care atestã cã Bârladul a fost locul de nastere a lui Cuza. În primul rând, existã diploma de Bacalaureat luatã la Paris în 1835. Alt document, este Almanahul de la Gota din 1862 unde sunt trecute datele personale ale familiilor domnitoare din Europa, datele lui Cuza fiind trimise de secretarul personal al acestuia. Istoricul Dumitru Ivãnescu a descoperit în arhivele de la Viena datele de nastere ale cetãteanului Al. I. Cuza care si-a luat o casã. A patra dovadã constã în datele de pe certificatul de deces a lui Cuza, mort la Haidelberg. O ultimã dovadã o regãsim în scrisoarea doamnei Elena Cuza, sotia fostului domnitor, din 1873, care a rãspuns mesajelor de condoleante. Acolo face mentiunea: <<Bârladul, patria iubitului meu sot!>>, a precizat profesor doctor în istorie Elena Monu, presedinta „Academiei Bârlãdene”.

Tiganii distrug istoria orasului, sub privirile indolente autoritãtilor locale

Imobilul în care s-a nãscut domnitorul A.I.Cuza, întemeitorul României Moderne, are statut de locuintã socialã si este împãrtitã de patru familii de tigani, cãrora nu le pasã cã trãiesc sub acoperisul celui care a înfãptuit Unirea din 24 ianuarie 1859. Pe 20 martie 1820, într-o casã frumoasã din Bârlad, situatã în cartierul Podeni, a venit pe lume domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Tatãl sãu, Ioan Cuza, a fost un timp prefect al judetului Tutova (resedinta la Bârlad), functie obtinutã de la domnitorul Mihai Sutu. Cum prefectul Cuza nu avea locuintã în Bârlad, a fost gãzduit pentru o vreme de Gheorghe Cuza, fratele sãu. Marele Domnitor a vãzut lumina zilei în casa unchiului sãu si a locuit pentru putin timp aici, alãturi de pãrinti. Imaginea de azi a casei în care s-a nãscut A.I.Cuza este dezolantã, casa nemaiavând nimic din ce a fost odinioarã. Existã numai o placã memorialã dezvelitã pe 20 martie 1990, de cãtre fostul primar Gabriel Craus, care organiza atunci, în fiecare an, o sãrbãtoare frumoasã în cinstea marelui domnitor nãscut la Bârlad. Comunistii vechi si actuali au transformat imobilul în locuintã socialã si asa a rãmas.Chiriasii, mai multe familii de tigani cu situatie materialã precarã se urãsc de moarte si îsi fac viata imposibilã, reclamându-se în toate pãrtile unii pe altii si distrug sistematic monumentul istoric. Pe strada A.I.Cuza nr.95 A, unde este acest monument poti vedea placa memorialã, de care sunt agãtate uneori izmenele familiilor ce locuiesc acolo de peste sapte ani, la uscat. Familia care locuieste de cel mai mult timp în casã, Veronica si Benone Handrea, ocupã încãperile din fata casei si tot ei se îngrijesc de spatiul verde. Împart trei camere cu mãtusa lor, Diaconu Georgeta (89 de ani), cea mai veche locatarã a casei. „Stãm aici de 40 de ani. Înainte se plimbau porcii peste tot. Tot ce se vede e fãcut de noi. N-am stiut cã stãm în casa lui Cuza. Lumea spunea cã domnitorul trecea pe vremuri pe strada noastrã. Atât! Dupã ce au pus placa comemorativã, autoritãtile au mai venit un an sau doi sã punã coroane de flori. Dupã aia n-a mai trecut nimeni. Turistii vin, întreabã, se uitã, fac poze. A fost un autocar cu turisti din Galati. Au venit si microbuze din Basarabia si întrebau de casa lui Cuza”, a declarat, pentru „mass media, Veronica Handrea. Familia care are grijã ce Casa Cuza este supãratã pe vecinii rromi, care au fost adusi acum sapte ani de fostul viceprimar de atunci, Adrian Solomon, actualmente deputat PSD si unul din liderii PSD Vaslui. „E gãlãgie, tot timpul se ceartã, tot timpul fac scandal. Au niste maghernite pline cu sobolani. Dupã ce s-au mutat am tot sunat la politie sã-i linisteascã. Nu s-a schimbat nimic si m-am lãsat pãgubasã. Vecinilor nu le convine cã noi ne îngrijim de grãdinã. M-au reclamat cã întind izmenele pe placa lui Cuza”, a mai spus Veronica Handrea.

Tiganii si-au fãcut toaleta dintr-un frigider vechi…

În partea din spate a Casei Cuza mirosul e greu de suportat. Dejectiile de la closetele improvizate, unul chiar într-un frigider vechi dezafectat, care are în loc de fosã niste pungi de plastic, dejectiil se scurg pe poteca care duce spre usa tiganilor…. Acestia, mai precis familia Pall, au solicitat ajutorul autoritãtilor pentru a-i ajuta, ei nemaivând nici luminã si nici apã, din cauzã cã nu si-au achitat facturile. „A fost domnul prefect (Radu Renga – n.r.) aici în casã dupã ce i-am trimis o petitie. N-am primit rãspuns. Au bãgat în spate o familie de romi care mi-a stricat casa. Eu solicit sã mi se repare ce s-a stricat. N-am bani de acoperis si de reparat pereti. Fiul meu doarme în pat si eu dorm alãturi pe niste cutii” a precizat Elvira Pall. Chiriasii care fac probleme si distrug sistematic Casa Cuza sunt familia Lupu. Capul familiei, Sebastian Lupu, munceste cu ziua, are trei copii adolescenti si sotia sa stã acasã. „Suntem multumiti, e bine aici, în casa lui Cuza. Nu mai gãsit lucruri care sã-i apartinã dar am dezgropat multe potcoave”, a spus mezina familiei, Alexandra Lupu, de 15 ani. Tatãl ei recunoaste cã se mai distreazã si nu întelege de ce sunt deranjati vecinii: „Suntem tineri, ne mai distrãm si noi”.

Autoritãtile locale, lipsite de respect pentru istoria Bârladului!

Prefectura Vaslui, prin fostul prefect Radu Renga, a trimis petitia Elvirei Pall spre rezolvare autoritãtilor locale din Bârlad, cerându-le sã-si facã datoria si sã repare aceastã casã memorialã si sã mute chiriasii de acolo. „Am solicitat Primãriei Bârlad sã facã ordine acolo, cu atât mai mult cu cât este o problemã simplã. Am considerat necesar sã mã duc si eu la fata locului. Doamna Pall nu are un venit care sã îi permitã investitiile ce tin de utilitãtile de zi cu zi, se confruntã cu niste vecini care nu-i respectã intimitatea, iatã de ce autoritãtile locale trebuie sã-si facã datoria”, a declarat Radu Renga, înainte de a fi schimbat din functie. În schimb, primarul Constantin Constantinescu, nu a justificat în niciun fel situatia inadmisibilã în care a ajuns Casa Cuza, un imobil de referintã pentru istoria Bârladului. El a dat un rãspuns prin purtãtorul de cuvânt al Primãriei Bârlad, mai mult în bãtaie de joc. „Pânã nu facem canalizarea în cartierele Munteni si Podeni nu putem face obiectiv turistic. Se face studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei parcãri în vecinãtatea casei memoriale”, a precizat Constantin Nituc, purtãtorul de cuvânt al Primãriei Bârlad