spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Tânăr mort de foame în Italia, înmormântat la Iveşti

- Advertisement -

* Virgil Cristian Pop, tânărul care a murit făcând greva foamei în Italia, va mai protesta o dată, din sicriu, împotriva indiferenţei autorităţilor * Fără Asociaţia Românilor din Italia trupul său nu ar fi putut fi repatriat * Virgil Pop va fi înmormântat alături de mama sa, în cimitirul din Iveşti

Virgil Cristian Pop, românul în vârstă de 38 de ani, mort în noaptea de 12 mai la Lecce, în Italia, după 50 de zile de greva foamei, va avea, în sfârşit, parte de înmormântarea creştinească, în cimitirul comunei Iveşti din judeţul Galaţi. N-a fost de ajuns că autorităţile au aflat despre protestul său extrem după ce a murit! Trupul lui a fost abandonat de oficiali la morga spitalului din Lecce, iar repatrierea nu ar fi fost posibilă fără Asociaţia Românilor din Italia care, prin mari sacrificii, a reuşit să strângă suma necesară. Cea care s-au ocupat de pomenile creştineşti, din momentul în care Virgil s-a stins şi care îl va înmormânta aşa cum se cuvine este familia mătuşii lui, Maricica Roşcanu din Iveşti.

Protest (şi) din sicriu

Virgil Pop va protesta împotriva indiferenţei autorităţilor române şi din moarte. Potrivit comunicatului de presă remis de Asociaţia Românilor din Italia (ARI), astăzi, sicriul în care se află corpul lui Virgil Cristian Pop se va opri pentru o oră în faţa Parlamentului României, în semn de protest pentru abandonarea românilor din diaspora de către instituţiile statului român. Virgil Pop este al doilea român care are acest sfârşit după Claudiu Crulic, care a murit făcând greva foamei într-o închisoare din Polonia, susţinându-şi nevinovăţia. „Cazul lui Virgil Pop a dus la schimbarea consulului de la Catania şi la o serie de declaraţii ale ministrului de Externe, Andrei Marga. După cazul Crulic, care a marcat un cutremur în diplomaţia românească, ne-am fi aşteptat ca autorităţile române să se mobilizeze pentru aflarea adevărului în acest caz şi sprijinirea familiei în aceste momente grele. Nu s-a întâmplat nimic. Virgil Pop a fost abandonat la morga spitalului din Lecce, iar ancheta promisă de autorităţile italiene şi române nici măcar nu a început. Reamintim că Virgil Cristian Pop era închis din anul 2000, condamnat la 18 ani închisoare pentru mai multe fapte – furt, tâlhărie, evaziune fiscală, fals şi uz de fals, violare de domiciliu şi incendiere – pentru care pedeapsa de 18 ani pare exagerată şi pentru care oricum nu merita să moară. Mereu a susţinut că este nevinovat şi a intrat în greva foamei pentru a atrage atenţia asupra cazului său. Dacă ministerul de Externe nu a avut informaţii despre situaţia lui atunci când era în viaţă, a avut cu siguranţă după ce a murit”, transmite în comunicatul de presă Eugen Terteleac, preşedintele ARI.

Statului nu i-a păsat

Dacă l-au lăsat să moară fără să le pese, autorităţile nu s-au sinchisit nici de trupul lui. „Nimeni nu s-a mai interesat de el, nimeni nu a mai vorbit cu fratele defunctului, Ştefan Assael, care a făcut apel public pentru a fi ajutat să repatrieze corpul. Statul român a rămas la fel de nepăsător ca întotdeauna”, spune preşedintele ARI, Eugen Terteleac. Conform legii, Ministerul Afacerilor Externe poate utiliza taxele de urgenţă aferente serviciilor prestate şi pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere”, dar n-a făcut-o. Cum Virgil Pop nu mai are mamă, şi mai mai are doar un frate vitreg, arestat la domiciliu în Italia, şi o mătuşă în satul Iveşti – Galaţi, pentru revenirea lui în ţară n-ar fi avut cine să plătească acele costuri uriaşe. ARI a făcut-o şi se întreabă acum „dacă nici în cazul lui nu se putea aplica legea prin care sunt jecmăniţi românii din străinătate, atunci legea nu are niciun rost şi trebuie abrogată”.

Aşteptat acasă

Trupul lui Virgil Pop va ajunge astăzi în Iveşti unde familia mătuşii lui, Maricica Roşcanu, este pregătită de înmormântare, dar şi răvăşită de durere. După cum am aflat de la Lenuţa Roşcanu, soţia verişorului său, săptămâna trecută a avut loc pomana de 40 de zile a lui Virgil. În tot acest timp, familia din Iveşti a ţinut legătura cu fratele lui Virgil din Italia. Ştefan s-a ocupat de fratele lui, i-a procurat hainele şi l-a îmbrăcat pentru ultimul său drum către România. În Iveşti, Virgil Pop va fi înmormântat în locul în care îşi doarme somnul de veci mama lui. Dumnezeu să-l odihnească!

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.