SE FACE DREPTATE: Zeci de procurori si judecãtori pensionari vasluieni rãmân fãrã pensiile nesimtite!

DISPUTÃ… S-a terminat cu boieria celor care au lucrat în magistraturã, procurori sau judecãtori ajunsi la pensie – unii chiar si la 50 de ani! – cu indemnizatii nesimtite, de 20-30.000 de lei pe lunã. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat marti, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi „pentru” si 21 de abtineri, proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari. S-au eliminat astfel pensiile speciale pentru judecãtori sau procurori, care pierd zeci de mii de lei în fiecare caz. Iatã categoriile care pierd pensiile speciale, unele dintre acestea având indemnizatii de ordinul miilor de euro: parlamentari (indemnizatie limitã vârstã); judecãtorii, procurorii (pensie de serviciu); fostii Presedinti ai României; primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene (indemnizatie pentru limitã de vârstã); judecãtorii CCR (pensie de serviciu); membrii Curtii de Conturi; Avocatul Poporului; functionarii publici parlamentari; corpul diplomatic si consular; personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecãtoresti si al parchetelor de pe lângã acestea si al personalului care functioneazã în cadrul Institutului National de Expertizare Criminalistice; personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civilã. „Va trebui o dezbatere, în perioada urmãtoare, sã analizãm, de la caz la caz, în ce mod tãiem sau nu pensiile speciale. De exemplu, ne-am putea trezi în situatii hilare, când un procuror care s-a pensionat la 50 de ani acum nu are vechimea si nici vârsta pentru a-i da o pensie de stat. El rãmâne suspendat”, spune deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, presedintele Comisiei de Muncã din Camera Deputatilor.

„Se vor face recalculãri ale pensiilor speciale, vom vedea ce va decide Curtea Constitutionalã. Teoretic, dacã presedintele României promulgã legea, aceste pensii speciale, care au stârnit atât de multe nemultumiri, ar trebui sã disparã. Asta înseamnã cã fostii judecãtori sau fostii procurori, ajunsi acum la pensie, vor primi cu cât au contribuit în perioada activitãtii lor. S-au fãcut chiar si unele calcule, în plenul Camerei, care arãtau cã un pensionar care primea 18.000 de lei pensie acum va mai rãmâne cu doar 4.800 de lei, pentru cã asta este perioada lui de contributie”, spune deputatul de Vaslui, Adrian Solomon. Nu stim încã dacã legea aprobatã ieri se aplicã retroactiv, sunt multe voci care spun cã se va aplica doar care ies la pensie de acum încolo. Adicã, pensionarii actuali din Justitie rãmân cu pensiile neatinse. Dar, deputatul Solomon spune cã problema este la latitudinea Curtii Constitutionale, pentru cã legea de ieri aratã foarte clar cã nu se mai plãtesc pensiile nesimtite. „Se pare cã dispar si drepturile acestora, odatã ce se abrogã textul în vigoare prin care se stabileste plata pensiei de serviciu. Pensia la magistrati, de pildã, era 85% din media ultimelor sase luni, de asta ieseau cu pensii atât de mari. Ori, dispãrând prevederile din lege, dispar si drepturile speciale, pensiile de serviciu care li se acordau, si rãmân doar cu pensiile rezultate din contributiile plãtite. Asta este acum. Orice pensie specialã dispare. Asta am votat noi. Ce va decide Curtea Constitutionalã, vom vedea”, a spus deputatul Solomon.

ALDE a cerut mai multe discutii pe acest proiect de lege, însã plenul Camerei a votat

Nu toate partidele au fost de acord, initial, cu eliminarea pensiilor speciale. ALDE a cerut, marti, în plenul Camerei Deputatilor, ca proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale sã fie retrimis comisiilor de specialitate pentru a fi dezbãtut si analizat împreunã cu reprezentantii categoriilor profesionale vizate. „Astãzi (marti, 28 ianuarie, n.r.) ar trebui sã intre la vot în Camera Deputatilor proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Din pãcate, vedem foarte mult populism în abordarea acestui subiect, iar acest lucru are consecinte în spatiul public (printre care protestele din justitie). Din punctul ALDE de vedere, în cazul sistemului de justitie nu trebuie neglijat dezechilibrul existent, care afecteazã grefierii si personalul auxiliar. Totodatã, în cazul magistratilor, trebuie sã existe un anumit regim care sã le dea confortul necesar, pentru a avea totalã independentã în exercitarea atributiilor si responsabilitãtilor pe care le au”, a apãrut mesajul ALDE pe pagina proprie de Facebook. ALDE crede cã pentru un astfel de proiect ar trebui ca toate partidele parlamentare sã meargã în comisiile de specialitate pentru a exista „o discutie serioasã” cu privire la schimbarea sistemului pensiilor speciale. „Nu este firesc ca în prag de alegeri sã ajungem sã luãm niste decizii populiste care nu rezolvã în niciun fel problema bugetarã si care afecteazã mai multe categorii profesionale”, mentioneazã ALDE. Premierul Orban a fost printre sustinãtorii acestei legi. „Cred cã aproape toate pensiile speciale, dacã nu toate pensiile speciale, au fost introduse prin legi de majoritãtile PSD. Printre initiatori sunt unii care se disting, sunt campioni în initiative de introducere de pensii speciale, cum e domnul deputat Florin Iordache, care a semnat patru propuneri legislative privitoare la pensii calculate altfel decât pe principiul contributivitãtii”, a spus prim-ministrul, la finalul sedintei Biroului Executiv al Partidului National Liberal. Premierul a preferat ca initiativa sã fie adoptatã de Parlament, pentru ca mai apoi sã fie „corectatã” de Guvern. „Este proiectul nostru de lege. PNL militeazã pentru aplicarea în calcul principiul pensiei prin calculul contributivitãtii, cu exceptia pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul este depus de parlamentari ai PNL, nu este asumat de Guvern. Mai bine se adoptã proiectul ãsta de lege si îl corectãm în Guvern prin angajare de rãspundere sau OUG”, a mai spus Ludovic Orban. El a adãugat cã PNL nu vrea eliminarea indemnizatiilor sportivilor si ale oamenilor de culturã, propunere fãcutã de social-democratul Adrian Solomon si aprobatã în comisia de muncã.

Contre în USR si deputatul Solomon, în Comisia de Muncã

Deputatul USR Cristian Seidler a propus, marti, în sedinta Comisiei de muncã, rediscutarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale care se aflã pe ordinea de zi a plenului. În replicã, presedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon, a refuzat propunerea pe motiv cã nu este regulamentarã. „Am o propunere de modificare a ordinii de zi în sensul repunerii raportului de adoptare privind pensiile speciale aflat la plen, sã dãm un scurt raport suplimentar ca sã eliminãm unele prevederi semnalate si în spatiul public care ar putea ridica probleme de neconstitutionalitate. Am mai fãcut acest lucru, este o propunere legitimã”, a spus Cristian Seidler, în deschiderea sedintei. În replicã, Adrian Solomon a arãtat cã nu existã nicio prevedere regulamentarã pentru a fi discutat un proiect care se aflã pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, mentionând cã este necesar un vot din partea plenului pentru retrimiterea proiectului la comisie. „Nu supun la vot glume. Nu ai prevedere regulamentarã ca sã mã obligi pe mine sã supun la vot. Nu existã nicio cutumã. Una este sã dezbati un raport care nu a fost finalizat de redactat, dar sã nu fi fost trimis la plen. Dacã a fost retrimis la plen nu existã nicio prevedere regulamentarã sã poatã fi rediscutat în comisie. Ai altã propunere serioasã?”, i-a spus Solomon.

Deputatul Solomon a initiat o serie de amendamente, în decembrie 2019, fãrã tragere de inimã!

Comisia pentru muncã din Camera Deputatilor, prezidatã de Solomon, adoptase, în luna decembrie anul trecut, un raport favorabil pentru proiectul de lege care viza eliminarea pensiilor speciale, exceptie fãcând cele destinate militarilor si structurilor din cadrul MAI. Prevederile nu se aplicau angajatilor Ministerului Apãrãrii, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, politistilor de penitenciar. La propunerea presedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), tot în decembrie 2019, a fost adoptat si un amendament care vizeazã eliminarea rentei viagere pentru sportivi si artisti, dar si a indemnizatiei de 50% pentru ziaristii care au iesit la pensie, membri ai unor asociatii de profil. Social-democratul a precizat însã cã nu va sustine prevederile respective în plen. „Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca si diriguitor al domeniului, sã nu vã pun în fatã oglinda si sã vã arãt lumii cum sunteti. ãstia sunteti: nu vã trebuie nici sportivi care sã aibã din partea statului si a poporului respectul cuvenit pânã îsi închid ochii, nu vã trebuie nici artisti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziaristi care au trãit în vremuri antice pe salarii de nimic”, a declarat el.