ÎNVÃTÃTURILE EPISCOPULUI… Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Fedesti, Protopopiatul Husi, duminicã, 17 ianuarie. Din soborul slujitorilor au fãcut parte si pãrintele protopop Marius Cãtãlin Antohi si pãrintele paroh Ioan Agarici. În cuvântul de învãtãturã, Ierarhul Husilor a vorbit despre raportul dintre binefacere, recunostintã si multumire, insistând asupra pãcatului de a solicita recunostinta si descriind tipologia celor care se regãsesc în aceastã posturã: „Caracterul unui om se probeazã cel mai bine în functie de cât de recunoscãtor este fatã de binefãcãtorul sãu.”, a spus PS Ignatie.
Episcopul Husilor, PS Ignatie, aduce în atentia opiniei publice un nou mesaj extrem de important, atât prin cãldura învãtãturii crestine, cât si prin tâlcul ideilor transmise în cea mai recentã omilie a sa, de la Parohia Fedesti, Protopopiatul Husi.
„Constientizãm prea putin sau aproape deloc cã este pãcat sã cersim recunostinta. Domnul Hristos îi adreseazã samarineanului – care s-a întors la Binefãcãtorul sãu, multumindu-I si fiind recunoscãtor, întrebarea: «oare nu zece s-au vindecat, ceilalti nouã unde sunt?» Din aceastã întrebare nu putem întelege, în niciun caz, cã Dumnezeu-Omul cerseste recunostinta de la noi, cã El ar avea nevoie de recunostinta noastrã. Aceastã întrebare este adresatã nu celui care a sãvârsit un bine, ci celui asupra cãruia s-a rãsfrânt acel bine. Dumnezeu nu are nevoie de recunostinta noastrã. Nu se diminueazã cu nimic din slava si mãretia Sa dacã noi oamenii ne dovedim a fi ingrati si nerecunoscãtori. Domnul vrea sã ne învete sã deprindem arta si virtutea recunostintei. Nuanta din care noi ne dãm seama cã Dumnezeu nu cerseste recunostinta este faptul cã El nu reproseazã nimic. Noi, când facem un bine si nu primim multumirea cuvenitã, avem tendinta, din pãcate, sã reprosãm. Tipologia celui care este îmbolnãvit de «lepra» cersitului recunostintei poate fi zugrãvitã în urmãtoarele cuvinte: «faci binele cu gândul sã astepti rãsplatã si laude. În momentul în care cel cãruia îi faci binele nu va fi suficient de recunoscãtor, tu te vei nãpusti asupra lui, te vei mânia si îi vei aduce aminte cã are datoria de a fi recunoscãtor. O vei face însã într-o manierã în care vei strica toatã bucuria binelui pe care ai sãvârsit-o, încât nici cel care a beneficiat de atentia ta nu mai are suficiente resurse sã simtã mãrinimia sufletului tãu. Va spune în inima sa: mai bine îi dau înapoi tot ceea ce el mi-a fãcut mie. Iar dacã este vorba de o faptã bunã pe care nu o mai poate întoarce înapoi, va spune: mai bine nu îmi fãceai acel bine decât sã îmi tot reprosezi». Nu detectãm în atitudinea pe care a avut-o Domnul Hristos fatã de samarinean nimic din acest portret al celui care cerseste recunostintã”. A spus PS Ignatie.
„Un om fãrã de caracter va renunta în orice moment la cel care i-a fãcut bine”
Pãrintele Episcop Ignatie a descris atitudinea duhovniceascã a celor care fac binele dezinteresat, punându-o în opozitie cu cei care îsi reneagã binefãcãtorii: „Caracterul unui om se probeazã cel mai bine în functie de cât de recunoscãtor este fatã de binefãcãtorul sãu. Un om fãrã de caracter va renunta în orice moment la cel care i-a fãcut bine. Când nu mai are nevoie de el, când considerã cã este independent, îl va lepãda. Oamenii care îsi reneagã binefãcãtorii, mai ales când poate au cea mai mare nevoie sã le fie aproape, sunt oameni care nu cunosc mãsura iubirii celei adevãrate – recunostinta perpetuã. Nu putem fi recunoscãtori numai în momentul când cineva ne face binele, ci întotdeauna. Datoria de a fi recunoscãtori revine asupra celor care beneficiazã de bine. Dumnezeu nu le cere celor care fac bine sã stea sã pândeascã, sã vadã dacã cei care au beneficiat de dragoste si mãrinimie le vor fi recunoscãtori. Este un pãcat la fel de mare ca si nerecunostinta. Numeric vorbind, sunt mai multi oameni, nouã la unu, care fac binele total dezinteresat. Ei fac binele gândindu-se cã, pentru ei, este o sansã cã Dumnezeu a îngãduit un context ca ei sã fie buni. Sunt oameni care nu asteaptã nicio rãsplatã. Nu au ascuns în minte gândul cã fac un privilegiu celor pe care îi ajutã si, prin urmare, sã astepte recunostintã. Asa gândeste un om duhovnicesc. Chiar dacã sunt momente în care ne întristãm când cineva nu ne aratã dragostea sa în urma binelui fãcut, nu este deloc indicat sã cersim recunostinta. Oamenii de bine, filantropii, nicidecum nu trebuie sã se antreneze în acest pãcat. (..) Binele capãtã valoare moralã, duhovniceascã, cu urmãri în vesnicie, dacã îl facem total dezinteresat, fãrã gânduri meschine, fãrã sã asteptãm recunostintã”, a mai spus Înaltul prelat al Husilor.
