spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
26-apr.-2024

Prins cu căruța în Suceava, a luat calul și-a plecat, fără atelaj

- Advertisement -

Interdicția de a circula cu calul și căruța pe spațiile din domeniul public al municipiului Suceava este în continuare ignorată sau necunoscută unor cetățeni, care mai pot fi văzuți din când în când în trafic, în diverse zone.

Ce a pățit unul dintre cei depistați de Poliția Locală Suceava în timp ce circula cu căruța prin Suceava, cărând deșeuri voluminoase, ar trebui să îi pună pe gânduri și pe alții, să se ferească de consecințe.

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a ținut să reamintească faptul că “accesul vehiculelor cu tracțiune animală pe spațiile care fac parte din domeniul public al municipiului Suceava este interzis prin HCL nr. 354/2015”, deoarece “se pare că nu toți cetățenii cunosc aceste prevederi legale”.

El a dat exemplul unui cetățean care a fost găsit cu căruța încărcată cu deșeuri tocmai în buricul târgului, pe strada 6 Noiembrie.

“Colegii de la Poliția Locală au recurs la aplicarea unei sancțiuni, o amendă în valoare de 500 de lei, pe care cetățeanul a refuzat să o achite. Drept urmare, a luat calul și a plecat, iar atelajul a rămas la primărie până la plata amenzii. De cele mai multe ori, circulația căruțelor pe drumurile publice afectează traficul rutier și pune în pericol participanții la trafic, din acest motiv, revin cu rugămintea de a respecta legea, locul căruțelor nu este în oraș!”, a explicat Lucian Harșovschi

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-09-02/Prins-cu-caruta-in-Suceava-a-luat-calul-si-a-plecat-fara-atelaj#ixzz6WruVW0W2

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.