Povestea Elenei, „copila-mamă”, din Bălțați cu doi bebeluși!

CONTRASTE… În judetul în care datele oficiale aratã cã doar în acest an, 1770 de minori au fost scosi din familiile iresponsabile si dati în grija asistentilor maternali, undeva, în satul Bãltati, comuna Tãtãrãni, o fatã de numai 19 ani, Elena Vlad, îsi tine strâns în brate cei doi copii. Ea este una dintre asa numitele „copile-mame”, despre care unii vorbesc cu silã, iar altii le judecã, fãrã sã se întrebe cine este cu adevãrat vinovat, dacã niste fete de 15 – 16 ani se trezesc într-o zi… cu bebelusi în viata lor. Elena nu îsi ascunde povestea, mai ales cã, spune ea, a îndurat pânã acum, de la 16 ani, de când a rãmas însãrcinatã prima oarã, toate ocãrile care i s-au putut aduce unui om. „M-am mãritat si la 17 ani am nãscut fetita. Apoi, la 18 ani am nãscut bãiatul. Sunt împreunã cu tatãl copiilor, care acum e plecat la muncã, peste hotare. Munceste pentru noi. Desi îmi pare tare rãu cã nu am continuat scoala, eu am înteles cã rostul meu de acum înainte este sã fiu o mamã bunã. Ce spune lumea? Nu mai conteazã”, spune tânãra.

Povestea Elenei din Bãltati este aceeasi cu cea a multor fete din judetul Vaslui, despre care statistica aratã ca devin mame, încã de când sunt minore. Dacã multe dintre ele aleg sã dea copiii la stat, fie pentru a scãpa mai repede de „rusine”, fie pentru cã se considerã prea mici pentru a creste un bebelus, Elena spune cã niciodatã nu ar recurge la un asemenea gest, chit cã acum are de crescut doi copii, nu doar unul. Ea crede cã a avut si un pic de noroc, cu faptul cã tatãl copiilor a luat-o de nevastã si au întemeiat o familie. În ochii comunitãtii însã, ba chiar si a unor rude mai rãutãcioase, ea stie cã va rãmâne mereu „fata aceea netrebnicã, ce a fãcut copii de pe bãncile scolii”. „Nu mã mai doare nicio vorbã rea. Am îndurat în toti anii acestia atâtea vorbe rele, cã orice s-ar spune, nu poate fi mai rãu decât s-a spus. Eu mã cred un om ca toti oamenii, care nu a vrut sã facã un chiuretaj. Asa a început totul, pentru mine”, spune Elena.

„Am ajuns pânã pe masa doctorului. Dar acolo parcã am auzit un plânset de copil”

„La 16 ani am rãmas însãrcinatã cu sotul meu. Pe atunci eram doar prieteni. Eram elevã în clasa a X-a, la liceul „Corivan” din Husi. Copiii au aflat si au început sã râdã. De rusine, am abandonat scoala, dar îmi pare rãu acum. Rudele mi-au spus sã fac chiuretaj. Am ajuns pânã pe masa doctorului. Dar acolo, din suflet vã spun, parcã am auzit asa, un plânset de copil si mi s-a fãcut deodatã milã. Parcã mi-au dat lacrimile. Si m-am dat repede jos si am spus doctorului cã nu mai fac nimic si plec. Doctorul nu s-a supãrat. A zis, foarte bine, m-a încurajat. Asa s-a nãscut fetita mea, Rebeca”, povesteste Elena, cu vocea unui om care parcã nu mai este dispus sã ascundã nimic din viata sa. „Eu cred cã a fi sincer este mai greu decât orice. Eu nu mai vreau sã tin ascuns nimic si spun cum a fost. E cel mai cinstit. Am avut noroc cã eu si sotul meu am decis sã facem o familie. El e putin mai mare decât mine. Suntem doi copii si noi. În urmã cu 8 luni a venit pe lume si bãietelul. Nu e usor, dar mergem înainte cum putem”, spune tânãra.

Îi pare rãu cã nu poate continua scoala. Si-a cumpãrat un caiet si un pix si scrie poezii.

Cei care se grãbesc sã arunce cu piatra sunt, de fapt, cei care nu se întreabã niciodatã cine se face, cu adevãrat responsabil, dacã unii copii rãtãcesc putin drumul si devin pãrinti mult prea devreme. În cazul Elenei, ca, de altfel, în cele mai multe dintre cazuri, familia nu este un exemplu. Un tatã violent sau cu alte metehne, o mamã care nu stie sau nu poate gestiona situatia si, de exemplu, pleacã peste hotare, lãsând copiii, practic, sã se descurce singuri. „Mã doare foarte mult faptul cã nu am avut o familie unitã. Tata s-a despãrtit de mama, el era cum era…. Si-a refãcut viata. Mama a mers la muncã peste hotare, cã trebuia sã muncescã. M-a mai ajutat si pe mine, cu cât a putut. Tata însã nu a venit sã mã vadã. I-am simtit lipsa foarte mult. Eu cred cã un tatã trebuie sã îsi tinã copiii aproape”, spune tânãra mamã, cu ochii umezi de lacrimi. I-a scris si o poezie de curând, cãci, de atâta singurãtate, a cumpãrat un caiet si un pix, si mai scrie poezii. „Mai scriu si eu ce simt. Nu sunt poezii bune. Nu am talent, dar scriu din inimã. Mã rog la Dumnezeu întotdeauna! Spun rugãciuni. Visez sã avem o casã a noastrã, în care camerele copiilor sã fie decorate cu printese din desene animate. Dar e greu. Sotul meu munceste la tãiat fier. Banii se fac greu, cu multã muncã. El a plecat de câteva luni”, mai spune fata.

„Dumnezeu iubeste mult copiii. Si va avea grijã de bãietelul meu, la operatie”

Acum, în Bãltati, o mãtusã le-a dat o casã veche, dãrãpãnatã. În jur, peste tot, în ograda neprimitoare, viata pare cã a amortit cu totul. Chiar si asa, Elena sperã cã totul va fi bine. Un singur lucru o doare cel mai mult: faptul cã bãietelul în vârstã de 8 luni are mari probleme la ochi. A fost diagnosticat cu glaucom congenital si trebuia deja operat de câteva luni. „Doamna doctor de la Iasi a plecat din tarã, iar acum ne-a trimis la Bucuresti. Am sunat si am fãcut programarea. În septembrie merg la Bucuresti, la operatie. Am vorbit cu sotul meu, iar el a spus cã va ruga patronul de unde munceste, sã ne punã 300 de euro, ca sã ne putem descurca cu operatia. Sigur ne vom descurca. Dumnezeu e mare! Eu în El mã încred. Si, de micã, stiu faptul cã Dumnezeu iubeste copiii cel mai mult. De aceea, va avea grijã de bãietelul meu, sã fie bine dupã operatie. Acum nimic nu-mi doresc mai mult”, spune tânãra mamã.