spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Polițiștii prind tâlharul în flagrant, judecătorii îl plasează sub control judiciar!

- Advertisement -

CA LA NOI, LA NIMENI!… Polițiștii bârlădeni au prins în flagrant un bărbat din municipiul Bârlad, județul Vaslui, care încerca să sustragă, dintr-o locuință, bunuri electronice. Bărbatul a fost reținut, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar procurorul de caz l-a trimis la instanță, solicitând emiterea unui mandat de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți însă nu și-a însușit propunerea procurorului și l-a plasat pe tâlhar sub control judiciar. La cât tupeu au cei din familia tâlharului, una renumită în materie de… ignorare a regulilor de conviețuire, ne este greu să credem că măsura blândă impusă de judecător va fi respectată!

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În data de 11 ianuarie a.c., ora 09.20, un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Bârlad a depistat, în flagrant, un bărbat ce sustrăgea două televizoare dintr-o locuință situată pe strada Gh. Marinescu, din municipiul Bârlad. Bărbatul, Ș.C.A. bănuit de comiterea infracțiunii a încercat, prin violență, să-și asigure scăparea, a părăsit perimetrul imobilului, însă a fost urmărit și interceptat de polițiști, în apropiere, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Bârlad pentru cercetări.

„Prejudiciul cauzat, în valoare de 7000 de lei, a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate. Urmare a probatoriului administrat, în data de 11 ianuarie a.c., polițiștii au luat față de bărbat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad a luat însă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. „Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului Ș. C. A. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. Ia față de inculpat, măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.”, este decizia judecătorului bârlădean,care poate fi contestată de procurorul de caz în 48 de ore.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.