Pățania lui Adrian Porumboiu: un hoț i-a furat laptopul din birou și l-a dus la amanet!

CAZ… Un bărbat de 50 de ani, de etnie romă, din Târgu Jiu, a reușit un lucru ce părea imposibil: să fure din biroul lui Adrian Porumboiu, ziua în amiaza mare, laptopul omului de afaceri! Ieri, individul, care abia coborâse din tren, a pornit agale spre centrul orașului, după furat. S-a oprit în fața hotelului Racova și, văzând că poate intra nestingherit, nu a ezitat să pătrundă în interior și să urce până la etajul I al clădirii. Aici s-a oprit exact în ușa biroului pe care scria “Președinte”. Bănuind că s-ar putea să găsească ceva de bunuri mai de preț, individul a intrat și a pus mâna chiar pe laptopul lui Adrian Porumboiu. Interesant este că, deși avea sub braț obiectul, iar prezența lui nu se justifica acolo, nimeni nu l-a întrebat nimic, întrucât, probabil, a avut norocul să nu se întâlnească cu niciun angajat al hotelului. Bucuros de pradă, bărbatul s-a întors înapoi în zona gării, unde a intrat la un “Amanet”. A vândut laptopul cu numai 400 de lei. Sesizați, polițiștii au reușit să dea repede de urma hoțului, dar și să recupereze paguba. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Ținând cont că se afla deja sub control judiciar într-un alt dosar penal, este foarte posibil ca acesta să ajungă după gratii, pentru următoarele 30 de zile.