O tânără și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită grav, după ce o autobetonieră a pătruns pe contrasens

Un grav accident rutier petrecut vineri dimineață, pe un drum din satul Basarabi al comunei Preutești, a curmat viața unei tinere de 19 ani și a dus la rănirea gravă a alteia de 20 de ani. Primele cercetări efectuate la fața locului au stabilit că de vină a fost șoferul unei autobetoniere, care a pătruns cu utilajul pe contrasens.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 07.00, pe DJ 208, în timp ce două tinere, Roxana Țipău, de 19 ani, din Valea Bourei, aflată la volanul unui autoturism Renault, și prietena ei de 20 de ani se deplasau din direcția Dolhasca spre Fălticeni. La un moment dat, în zona satului Basarabi, o autobetonieră Iveco condusă de Petru Maftei, de 30 de ani, din municipiul Fălticeni, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul în care se aflau cele două tinere. Impactul a fost devastator pentru micul autoturism, în urma coliziunii tânăra de 19 ani de la volan pierzându-și viața.

Prin intermediul unui apel la 112 a fost solicitată intervenția echipelor de salvare, la fața locului ajungând în scurt timp o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijinită de două echipaje SAJ. Echipajele medicale au încercat salvarea tinerei de 19 ani, Roxana Țipău, însă leziunile suferite de aceasta erau incompatibile cu viața și a fost declarant decesul.

Tânăra de 20 ani din autoturism era conștientă, dar cu multiple traumatisme, și a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cuhemopneumotorax, fracturi costale, ruptură de splină și fractură de mandibulă. În cursul zilei de ieri a suferit o intervenție chirurgicală și se află în Secția de Terapie Intensivă, conștientă și stabilă hemodinamic.

Șoferul autobetonierei nu a necesitat intervenții medicale și transport la spital.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-09-26/O-tanara-si-a-pierdut-viata-iar-o-alta-a-fost-ranita-grav-dupa-ce-o-autobetoniera-a-patruns-pe-contrasens#ixzz6Z8MiafiW