VESTE… Ministrul Sãnãtãtii, Nelu Tãtaru, a anuntat marti cã primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în România la sfârsitul lunii decembrie, iar din ianuarie ar urma sã înceapã vaccinarea personalului medical.
„Avem o primã transã care ar trebui sã vinã la sfârsitul lui decembrie si sã începem în ianuarie. Intentia noastrã este – si în planificarea pe care o avem – ca personalul medical sã fie vaccinat în acea perioadã, pentru a putea avea o linie întâi solidã”, a declarat ministrul Sãnãtãtii. Acesta a precizat cã este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeanã. Tãtaru a spus, totodatã, cã, în ultimele sãptãmâni, efortul autoritãtilor a constat în extinderea facilitãtilor de terapie intensivã. Astfel, dacã pandemia de coronavirus a gãsit România, în urmã cu 8 luni, cu un numãr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat urmãtoare vor fi asigurate 1.400 de paturi.