Masacre ale românilor din Ardealul de nord

ISTORIE… Ocuparea maghiarã a fost însotitã de acte pur si simplu de cruzime, de sãlbãticie. Au fost ucisi bãrbati civili, dar mai ales femei si copii. Fãrã a exista, de cele mai multe ori, un motiv cât de cât viabil pentru aceste represalii. Ele s-au petrecut în special în douã rânduri, în începutul ocupatiei, 1940-1941, si sfãrsitul ocupatiei, 1944. Evenimentele în sine, prezentate în amãnunt, vorbesc de la sine mai mult decât orice interpretare. În limitele pe care ni le-am propus, vom prezenta numai câteva dintre localitãtile – martir, precum si o sintezã oficialã a actelor de barbarie sãvârsite de unguri asupra românilor:

Satul bihorean Mihai Bravu (7 septembrie 1940): 22 de tãrani români, printr care doi copii, au fost adunati pe câmp si împuscati.

Satul Ciumãrna (8 septembrie 1940): victime – 11 persoane

Zalãu (9 septembrie 1940): victime – 27 persoane

Huedin (10 septembrie 1940); victime – 2 persoane (un protopop si un politist)

Comunele Belin si Zãbalã (13/14 septembrie 1940), din judetul Trei Scaune, astãzi judetul Covasna – au fost atacate si vandalizate casele românilor, oamenii fiind bãtuti si maltratati pentru a-i determina sã se refugieze în România

Comuna Hãlmãsd (16 septembrie) – au fost ucisi cu focuri de armã trei români, iar pe 17 septembrie au împuscat 7 membri ai familiei Maticec, printre care si un sugar de cinci luni.

Comuna bihoreanã Sîntion (16/17 septembrie 1940) – familia tãranului Gheorghe Tipãnut a fost maltratatã, sotia a fost lovitã cu revolverul si picioarele, iar sotul si cei doi fii au fost împuscati – a scãpat doar mezinul

Satul Cosniciu de Sus: 16 septembrie 1940 – 11 români ucisi, iar pe 18 septembrie – 1 român ucis

Comuna Camãr (18 septembrie 1940) : 4 români ucisi dupã ce au fost schingiuiti si mutilati

Comuna clujeanã Aghires (12-18 septembrie 1940): un român pe nume Gheorghe Boc a fost torturat câteva zile, apoi silit sã-si sape singur groapa dupã care a fost împuscat, iar trupul ciopârtit cu sãbiile.

Satul clujean Sucutard (22 septembrie 1940): 2 români si 3 evrei

Comuna Suciu de Sus din judetul Somes (interbelic), azi – jud. Maramures (octombrie 1943): 2 români împuscati

Ip (13/14 septembrie 1940) – cea mai îngrozitoare atrocitate. Victime: 157 de morti. Soldatii au început sã vâneze casele românilor, în noaptea de 13/14 septembrie. Românii erau treziti din somn si ucisi cu cruzime. Localnicii unguri erau folositi pentru a indica casele românilor. A doua zi, din ordinul locotenentului Zoltan Vasvari, conducãtorul masacrului, mai multi localnici au fost pusi sã sape o groapã în cimitirul satului, iar alti sãteni au fost scosi cu cãrutele si au mers din casã în casã pentru a ridica si transporta cadavrele la cimitir.

Cerisa (15 septembrie 1940). Soldati neidentificati au adunat din localitate 64 de români pe care i-au dus la dealul de lângã comunã. În timpul strângerilor sãtenilor, militarii au împuscat 7 oameni. Ajunsi la locul amintit, unul dintre cei doi ofiteri a ordonat evreilor, cinci la numãr, sã iasã în fatã si au fost dusi pe celãlalt versant al dealului, sub pazã. Apoi, celor 59 de români rãmasi li s-a poruncit sã fugã pe deal în jos, iar soldatii au deschis focul. Norocul românilor a fost cã s-au ascuns prin râpe, doar unul dintre ei a fost împuscat mortal. La fel s-a întâmplat cu cei cinci evrei, patru dintre au murit.

Marca (15-16 septembrie 1940): au fost împuscati pe câmp si în curtile unor case 2 evrei, 3 slovaci si 6 români.

Bretcu (16 septembrie 1940): un tatã si cei trei fii ai sãi au fost împuscati pe vârful Mãgherus, în drum spre granita cu România, apoi îngropati. Anterior, în noaptea de 13/14 septembrie, au fost devastate casele la aproximativ 20-30 de români.

Muresenii de Câmpie (20 septembrie 1940): tragedia preotului Andrei Bujor (cãsãtorit si cu trei copii) si a altor localnici (în total 11 persoane), exterminati în camerele de culcare si prin curte (inclusiv servitoarea de etnie maghiarã). Victimele au fost îngropate în aceeasi noapte în curtea casei.

Date oficiale privind abuzurile comise de autoritãtile horthyste

Raportul statistic al Secretariatului de Stat pentru nationalitãti din Bucuresti, pentru perioada 30 august 1940 -1 noiembrie 1941, mentioneazã : 919 omoruri, 1.126 schingiuiri, 4.126 bãtãi, 15.893 arestãri, 124 profanãri, respectiv 447 devastãri colective si individuale. La câteva zile de la instalare, autoritãtile de ocupatie au început deportarea românilor în lagãre. În lagãrul din orasul Puspokladany au fost internati în luna septembrie 1940 – 1.315 români, mult peste capacitatea sa maximã (conform raportului comandantului de lagãr). În consecintã, încã din aceeasi lunã, septembrie 1940, au fost înfiintate alte lagãre, la Someseni si Floresti (lângã Cluj-Napoca). Expulzãrile în masã ale ardelenilor au început din anul 1940 si au continuat pânã în lunile septembrie si octombrie 1944. În total, au fost 11.957 de ardeleni expulzati. O statisticã vizând perioada 1 septembrie 1940 -1 decembrie 1943 indicã un total de 218.919 persoane expulzate, la care s-au adãugat numerosi refugiati (109.532 refugiati numai pânã la 1 ianuarie 1941).

(Dan Ravaru)