La Vaslui bãrbatii primesc, azi, mãrtisoare de la femei!

PRIMÃVARÃ… Dacã în multe orase din tarã, astãzi, bãrbatii oferã mãrtisoare femeilor, în Vaslui, situatia stã exact invers. În Moldova, traditia spune cã fetele trebuie sã ofere simbolul primãverii bãietilor, motivul fiind unul vechi de sute de ani: fetele le legau bãietilor necãsãtoriti o atã albã cu rosu la încheietura mâinii pentru a fi feriti de primejdie atunci când merg sã munceascã sau sã vâneze. Cum acest obicei avea loc la începutul primãverii, în timp, a fost înlocuit cu mãrtisorul de 1 Martie.

Profesorul etnolog Dan Ravaru ne explicã, în rândurile urmãtoare, povestea acestui simbol-mãrtisor de la începuturi pânã astãzi. “1 Martie, cunoscut drept ziua mãrtisorului, a avut în trecut mult mai bogate semnificatii. Mai întâi, la 1 martie începea Anul Nou. Pânã în anul 147 î. H. era oficializatã aceastã datã la romani, la traco-daco-geti s-a pãstrat mai târziu, în Evul Mediu. De aceea, odatã cu schimbarea calendarului, multe obiceiuri de primãvarã au început sã fie practicate în miezul iernii. De exemplu, plugusorul care consemna începutul anului este performat iarna, fãrã ca majoritatea celor care îl primesc sã sesizeze neconcordanta în timp. 1 Martie a rãmas, totusi, drept începutul noului an agrar si este considerat, pe lângã mãrtisor, ziua Dochiei sau începutul celor nouã babe. Dupã unele legende, primul mãrtisor a fost confectionat de Dochia, care în timpul torsului a scos un fir de lânã si a gãurit un ban, prin care a trecut firul respectiv. Sã ne oprim putin asupra acestui personaj. Numele provine de la Sfânta Evdochia, serbatã pe 1 martie. Dar la origine a reprezentat-o pe Marea Zeitã din neolitic, numitã si Magna Mater sau Terra Mater, iar unul dintre fii sãi ar fi fost Dragobetele. Mãrtisorul, deci, se leagã de aceastã divinitate legendarã si de vechiul cult al soarelui”, spune etnologul vasluian Dan Ravaru.

Simbolistica snurului

“Initial, prin mãrtisor se întelegea un snur rãsucit, alb si negru sau alb si rosu, mai târziu. Culorile nu erau deloc întâmplãtoare. Pe de o parte, albul era un simbol al puritãtii, iar negrul, al fertilitãtii pãmântului. Totodatã, mai existau si alte semnificatii: opozitiile zi-noapte, frig-cãldurã, întuneric-luminã, etc. Snurul mãrtisorului era vãzut ca o funie a anului, reprezentând succesiunea zilelor, sãptãmânilor, lunilor. Culoarea rosie, care, dupã cum spuneam, a apãrut mai târziu, a reprezentat spiritul vital, izbucnirea vietii în primãvarã si frumosul în general. De altfel, în limba slavã, pentru frumos si rosu, exista acelasi cuvânt: “crasnei” (de unde si numeroasele râuri Crasna). Bãnutul care s-a adãugat snurului a constituit un simbol solar, soarele fiind dominant primãvara: “Sfinte soare, dãruiescu-ti mãrtisoare / În locul lor tu mã fereste / Si îmi dã albete / Fã-mi fata ca o floare / Sfinte soare, sfinte soare”. Prin aceste versuri, ne apropiem de douã aspecte: mai întâi motivatia purtãrii mãrtisorului si apoi perioada de încheiere a atasãrii de acest obiect. Prin legãtura cu soarele, fetele cãutau sã-l îmblânzeascã si sã nu fie înnegrite de razele acestuia. În conceptul de frumusete femininã a satului traditional, era consideratã frumoasã fata cu fata albã si rumenã. Dacã acum se cheltuiesc bani pentru bronzat la mare, în sat era consideratã urîtenie a fi arsã de soare, ceea ce însemna pe altã pare si un statut social inferior. Dupã ce au purtat acest talisman solar protector, fetele renuntau la el la date diferite si în diferite modalitãti: la 9 martie, la cântecul cucului, de Buna Vestire sau de Rusalii. Modalitatea cea mai rãspânditã de a renunta era agãtarea de ramurile înflorite ale unui pom, de preferintã de cirs, sau aruncarea într-o apã curgãtoare. Sã exemplificãm prin versuri: “Cât de înflorat e mãrtisorul / Asa sã fie înflorat pomusorul / De va rodi pomul / Sãnãtos va fi omul / Sã dea Dumnezeu sã îl împlineascã / Si de boli sã mã fereascã”. Altã datã, mãrtisorul era aruncat pe apa unui râu, tot cu dorinta de ocrotire, de data aceasta îmbinat cu sentimentul de dragoste. “Sã nu vã ajungã dorul / Cum nu ajung eu mãrtisorul / Si ca apa de curatã / Sã fie dragostea noastrã”, povesteste Dan Ravaru.

Mãrtisoarele, purtate de greci si de albanezi

“Un alt obicei de 1 Martie era curãtenia generalã în casã, în primul rând alungarea puricilor: “Purice afarã / Soarele în casã / Puricii afarã / Martie în casã / Toatã iarna m-a mâncat / Un purice nespãlat / Mãrtisor cum a sosit / Puricul a izgonit”. Din cele de mai sus, retinem integrarea în naturã ca si în cazul altor obiceiuri, precum si pãstrarea unor atitudini, a unor practici, chiar dacã semnficatiile lor nu se mai cunosc. În snurul alb-negru sau alb-rosu se reflectã existenta. Se cuvine sã mai fie subliniat faptul cã mãrtisorul este un obicei specific român. Sub numele de Martu, mãrtisorul este rãspândit la românii din sudul Dunãrii, aromâni, megleno-români sau nistro-români. Si aici sunt folosite douã fire de mãtase, iar mãrtisorul este purtat pânã la Sfântul Gheorghe, când este lãsat pe un trandafir sau pe o ramurã de cires înflorit. Puterea sa este legatã de venirea berzelor si a rândunelelor, copiii fiind convinsi cã dacã poartã mãrtisoare si le dãruiesc rândunelelor, acestea le vor tese cãmãsile. De la românii din zona Peninsulei Balcanice, mãrtisorul a fost împrumutat si de greci, care poartã mai multe fire colorate la mânã, dintre care unul de aur, dar si de albanezi. Mãrtisorul era confectionat de pãrinti si era dãruit copiilor care îl purtau la mânã. Mai târziu, mãrtisoarele au început sã fie dãruite fetelor. În vremurile noastre si acest obicei plin de semnificatii magice a început sã fie denaturat, ajungând sã fie purtat de toatã lumea. De la grija pãrintilor pentru sãnãtatea copiilor, s-a trecut la alte semnificatii legate de relatiile dintre bãieti si fete, mãrtisorul era considerat si o formã de respect. Înainte, mãrtisorul era confectionat exclusiv în casã, nu se comercializa. Astãzi, din pãcate, este un obiect de comert, iar dupã cum se stie, comertul distruge traditiile si semnificatiile acestora. De aici si transformarea sa în bijuterii, purtate întâmplãtor la 1 Martie, nemaiânsemnând nimic decât o valoare comercialã sau un obiect de podoabã, de multe ori apartinând zonei kitsch-ului”, încheie Dan Ravaru.