spot_imgspot_img
7.7 C
Vaslui
18-apr.-2024

Iașul a ajuns, peste noapte, ringul de box al arabilor de la Medicină! După ce s-a îmbătat, un arab, viitor doctor, a decis să dea foc la 35.000 de euro! Mascații de la SAS l-au vizitat acasă!

- Advertisement -

Iașul a ajuns, peste noapte, ringul de box a arabilor de la Medicină. Un individ, student la UMF și viitor medic, a decis să se răzbune, după ce s-a certat cu prietenii săi. A pus foc la două autoturisme, iar în cele din urmă a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași

Un arab, student la Facultatea de Medicină de la UMF Iași, a făcut scandal în weekend și a petrecut o noapte în arest, după ce a dat foc unor mașini. Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 spre 19 septembrie. Mahdi M. are 24 de ani, iar în noaptea respectivă ar fi petrecut alături de câțiva prieteni de aceeași etnie. La un moment dat, între ei ar fi început o ceartă. Ulterior, lucrurile au degenerat, iar arabul a pus foc la două autoturisme. Acestea aparțineau celor cu care acesta s-a certat. Focul s-a extins imediat, iar, în total, patru mașini au fost afectate de incendiu. Surse din cadrul anchetei au precizat că paguba se apropie de 40.000 de euro. Oamenii legii au intrat pe fir și au deschis o anchetă. Ulterior au efectuat percheziții domiciliare.

Polițiștii ieșeni au efectuat două percheziții domiciliare, în cadrul dosarului întocmit pentru distrugere

Polițiștii ieșeni au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar penal de distrugere în formă continuată, iar arabul a fost reținut pentru 24 de ore…..https://www.bzi.ro/iasul-a-ajuns-peste-noapte-ringul-de-box-al-arabilor-de-la-medicina-dupa-ce-s-a-imbatat-un-arab-viitor-doctor-a-decis-sa-dea-foc-la-35-000-de-euro-mascatii-de-la-sas-l-au-vizitat-acasa-4031543?utm_source=website&utm_medium=deschideri

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.