Drum lin spre Cer, domnule profesor Dan Ravaru!

DOLIU… Unul dintre cei mai apreciati oameni de culturã ai Vasluiului, profesorul si etnograful Dan Ravaru, s-a stins din viatã la vârsta de 79 ani. Anuntul a fost fãcut de cãtre directorul Centrului de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Vaslui, institutie în cadrul cãreia a lucrat aproape 40 ani: „Rânduiala lumii face ca omul sã-si împlineascã misia în vesnicie. Dan Ravaru, colegul nostru de la „Culturã”(asa îi plãcea sã prezinte locul pe care l-a slujit cu pasiune decenii bune) va continua sã existe pe rândurile cãrtilor sale. A strãbãtut cu înversunare fiecare cãtun al Vasluiului, culegând gând cu gând traditiile acestor meleaguri. Îi vom cinsti truda si vom valorifica strãdaniile domniei sale. Numele Dan Ravaru va însoti evenimentele de promovare a folclorului din judetul Vaslui (ex. festivalul de datini si obiceiuri de iarnã pe care l-a initiat în anul 1982). Drumul sã vã fie lin, domnule profesor! Codoleante familiei si celor de-au avut privilegiul de a-l cunoaste!”.

Din 1979, când s-a angajat la Centrul Judetean pentru Îndrumarea Miscãrii Artistice de Masã, Dan Ravaru s-a dedicat întru totul activitãtii sale, fãcând cercetãri în domeniul folclorului, etnografiei si artei populare si publicând mai multe culegeri si volume. Si-a continuat, desigur, munca chiar dacã nu a mai fost angajat, participând la diverse activitãti culturale si scriind câteva volume dedicate Centenarului Marii Unirii. În rândurile urmãtoare, vã invitãm sã ne amintim parcursul profesorului Dan Ravaru, o adevãratã poveste sub semnul rãzboiului, al cãrtii, al cercetãrii si al scrisului.

Sub semnul rãzboiului

« M-am nãscut la Bârlad, pe 3 aprilie 1941, iar dupã putin timp, pe 22 iunie 1941, armata românã primea celebrul ordin al generalului viitor Maresal Ion Antonescu – „Ostasi! Vã ordon! Treceti Prutul!”. Iar în septembrie 1941, tatãl meu, pilotul aviator Ion Ravaru, era doborât lângã Odessa. De aici, acest semn al rãzboiului sub care mi-am început si continuat copilãria. Deci, nu mi-am cunoscut tatãl, aveam cinci luni când a murit, mi s-a povestit cã, avionul arzând în întregime, a fost identificat dupã o mânã care i-a mai rãmas întreagã si pe care se afla verigheta cu numele mamei mele. Casa în care m-am nãscut a fost demolatã, a rãmas însã în picioare casa strãbunicilor mei deoarece printr-o întâmplare, aflându-se la o clacã, pe o bârlãdeancã din Podeni a apucat-o acolo durerile facerii si l-a nãscut pe cel care avea sã fie Gheorghe Gheorghiu Dej. Clãdirea a rãmas, din casã memorialã devenind grãdinitã. În martie 1944, rusii s-au apropiat de granitele noastre si atunci ne-am refugiat la Bucuresti. Rãzboiul ne-a ajuns acolo sub forma mai violentã a bombardamentelor americane. Cea mai veche amintire a mea este de atunci. Ne-am refugiat apoi în Teleorman, ne-am întors în Bucuresti, iar din 1946 ne-am stabilit definitiv la Predeal. Acolo am început sã învãt istorie la modul constient. Locuiam pe Malul Depoului, adicã lângã linia feratã care strãbate mijlocul localitãtii. Trenurile, ca sã urce la Predal, puneau câte o locomotivã în plus, asa cã orice garniturã trebuia sã stationeze acolo. Astfel, am vãzut îndeaproape trupele rusesti care se întorceau din Germania, trenurile cu înfometati din Moldova din urma secetei din 1946-1947 si mai târziu, trenurile pline cu tãrani din Banat, zeci de mii la numãr, care erau dusi în Bãrãgan în urma confilictelor cu Tito. A fost una dintre crimele regimului comunist, uitatã de cei mai multi. Am trãit din plin sângeroasa perioadã a comunismului din perioada 1950-1960. Se auzeau împuscãturi în pãdure, pe Caraiman si la Plaiul Foii. În apropierea Predealului, activau grupe de partizani. Am asistat la razii si la arestãri pe stradã. Foarte multe familii aveau rudele arestate politic. În tarã, zeci de mii de tãrani erau arestati si dusi la Canalul Dunãre-Marea Neagrã din cauza încercãrii de colectivizare din anii ’50. La scoalã, ni se explica nouã, copiilor, cã Stalin este tatãl nostru, iar mama noastrã, Ana Pauker. Au fost vremuri cumplite pe care unii istorici actuali încearcã sã le musamalizeze, atribuind crimelor din acele vremuri perioadei Ceausescu. Fac acest lucru din prostie sau urmãresc scopuri obscure deoarece este absurd sã pui semnul egalitãtii între acele perioade.

Sub semnul cãrtii

Am învãtat sã scriu si sã citesc de la mama mea înainte de a merge la scoalã. Faptul acesta a avut douã consecinte, mai întâi un scris aproape indescifrabil si acum deoarece nu am fãcut cerculete si betigase ca la abecedar, dar si o pasiune pentru citit de la cea mai fragedã vârstã. Am avut norocul unor prime lecturi de calitate din marea literaturã rusã, primele povestiri citite în clasa I fiind ale lui Cehov. Basme am citit mult mai târziu. În perioada adolescentei am fãcut liceul mai mult la fãrã frecventã din cauza unor probleme de ordin medical, ceea ce mi-a permis sã am foarte mult timp de citit. Pentru mine, biblioteca „Stroe Belloescu” din Bârlad (pendulam între acei ani între Bârlad si Predal), a fost o adevãratã universitate. Examenele la fãrã frecventã erau foarte usoare deoarece alãturi de mine se aflau în bãnci ofiteri, secretari de partid, directori care îsi obtinuserã functiile având patru clase cu sprijinul partidului, iar acum trebuiau sã aibã si ei mãcar aparent studii. Astfel, puteam de dimineata pânã seara sã stau în sala de lecturã, sã citesc tot ce era mai interesant si în plus, datoritã bunãvointei bibliotecarilor, sã am acces la fondul documentar, respectiv cãrti vechi de dinainte de rãzboi. La terminarea liceului, interesele mele intelectuale mergeau în trei directii: filosofie, literaturã si istorie. Trebuie sã mai amintesc cã în Bârlad functiona atunci un cenaclu din care fãceam si eu parte, practic eram un grup de prieteni printre care Cezar Ivãnescu si Octavian Stoica, toti cei din grup care aveam pe atunci 17 sau 18 ani si am publicat mai târziu cãrti. Nu am putut sã urmez Filosofia deoarece în perioada 1957-1962 exista o repartitie a locurilor din facultãti: 70% pentru fiii de muncitori si tãrani colectivisti, 30% pentru fiii de intelectuali sau tãrani liberi. Proportia absolventilor era inversã deoarece muncitorii de atunci erau tineri, nu aveau copii pentru facultate, iar colectivizarea era departe de a fi terminatã. Locurile la Filosofie erau trecute toate la cele 70%, asa cã am urmat Filologia, Litere cum se spune astãzi, pãstrându-mi si legiferându-mi astfel pasiunea pentru carte. În perioada ’60-’65, cât am fãcut facultatea, a apãrut o mare deschidere culturalã care mi-a permis sã acced si la valorile literaturii europene si americane, alãturi de valorile clasice. A existat o liberalizare, mai ales dupã 1964, când au fost eliberati toti detinutii politici si astfel, s-a dezvoltat un climat favorabil culturii.

Sub semnul cercetãrii

În facultate, am fost interesat de folclor, cursul fiind predat de profesorul Vasile Adãscãlitei. Am fost atunci si mai târziu apropiat de acesta si de orientãrile sale în domeniu. Mai târziu, în învãtãmânt fiind, mi-am pãstrat interesul pentru etnologie, pe acest termen întelegându-se folclorul, etnografia si arta popularã, în special. Am început sã fac cercetãri pe Valea Tutovei, în perioada în care eram profesor la Liceul din Puiesti. Orientarea mea s-a datorat atât vechilor mele preocupãri, dar si interesului pe care îl avea în acest domeniul prima mea sotie, Silvia. Am întreprins împreunã culegeri de folclor, publicând si articole pe aceastã temã. Am colindat cu magnetofonul zeci de sate de pe Valea Tutovei si din alte zone ale judetului, materialele culese fiind apoi dactilografiate. Interesant este cã pe atunci masinile de scris, fiind sub controlul securitãtii, nimeni nu voia sã ni le împrumute, nici cele de la liceu. Am gãsit întelegere, culmea, la seful de post, care ne-a împrumutat masina de scris a Militiei, la care am dactilografiat sute de pagini. În timpul vacantelor, am reprezentat judetul Vaslui la campanii de culegeri de folclor în mai multe zone ale tãrii, mai ales în Bucovina si în judetul Vâlcea. Rezultatele au fost promovate în cadrul unor sesiuni stiintifice, pe plan national. În toamna anului 1978, am trecut printr-o tragedie personalã, decesul sotiei. La 1 februarie 1979, m-am încadrat la ceea ce se numea pe atunci Centrul Judetean pentru Îndrumarea Miscãrii Artistice de Masã. Nu eram membru de partid, refuzasem în mai multe rânduri aceastã solicitare, iar în organele judetene trebuia sã ai neapãrat aceastã calitate. Am gãsit însã întelegere la un activist de partid – Dumitru Bran, care a trecut peste toate acestea, considerându-mã un specialist de care judetul avea nevoie. Au urmat ani si ani de activitate culturalã si de cercetare în domeniile amintite ale etnologiei. Pe atunci, activitãtile culturale erau concentrate în ceea ce se numea Cântarea României. Astãzi, cei care nu au cunoscut ceea ce se întâmpla atunci denigreazã sau cel putin ironizeazã acest mare festival national. De fapt, a fost vorba de o mobilizare a capacitãtilor artistice în cadrul unor concursuri începând de la nivel de culturã sau de întreprindere, scoalã etc. pe un parcurs, care se finaliza la doi ani. Pe undeva, se asemãna cu concursurile de la televiziune de tipul „Românii au talent”, dar avea o amploare deosebitã. Domeniul care mã interesa, folclorul, se afla în prim-plan, iar evolutiile în acest domeniu erau de cea mai înaltã calitate si mai ales de o autenticitate perfectã. Juriile de la un anumit nivel erau alcãtuite din specialisti din institutiile de cercetãri si nu era admisã falsificarea textelor sau folosirea unor melodii care nu erau reprezentative pentru zona respectivã. Tot în cadrul festivalului, aveau loc si sesiuni stiintifice si se tipãreau publicatiile de specialitate. Toate acestea au favorizat o revenire la traditiile autentice ale poporului român, din pãcate cultul personalitãtii trebuia promovat si aici, apãreau montaje literar-muzicale în care trebuia evocat Conducãtorul. Dar afarã de aceste obligatii, restul valorifica talentele si orientãri de prim-rang. Dupã evenimentele din 1989 a urmat o perioadã de asa-zisã tranzitie, care s-a manifestat si în domeniul activitãtilor culturale, tranzitie care continuã si astãzi… S-a revenit la organizarea cãminelor culturale, directorii dispãruserã cu ani în urmã, s-a mãrit schema institutiilor culturale, ceea ce a reprezentat o orientare favorabilã dezvoltãrii spirituale. Din pãcate, dupã cum vom vedea mai târziu, au apãrut si influente nocive, care au alterat vechile noastre traditii. Un bãtrân din Mãrãseni rezuma astfel situatia: „ieri cu cazaciocul, azi cu lambada, dar ale noastre românesti…”. A trebuit, deci, sã ne adaptãm unor noi cerinte si unor noi comandamente sociale.

Sub semnul scrisului

Cercetãrile de teren au devenit mai dificile deoarece vechii purtãtori ai traditiilor folclorice s-au împutinat, iar mijloacele mass-media au dus spre o cultivare mai slabã a ceea ce este reprezentativ pentru o zonã sau alta. Dacã în alte pãrti ale tãrii interesul pentru creatia popularã a fost mai dezvoltat, având în vedere chiar cercetãri din perioada interbelicã, judetul Vaslui a fost mai vitregit din acest punct de vedere. Desi aici a apãrut revista „Ion Creangã”, la Bârlad (1908-1923), printre cele mai importante publicatii de folclor din tarã, interesul pentru creatiile populare locale a dispãrut aproape dupã 1948. S-a trecut la falsificãri de folclor, asa-zise cântece legate de bucuria colectivizãrii agriculturii sau la împrumuturi din alte zone folclorice. Un exemplu în acest sens ar fi situatia de la Brãdesti-Vinderei. În timp ce în aproape toatã tara erau reînviate traditiile, printre care si cea a olãritului, a ceramicii, olarii de acolo erau obligati sã facã zile de muncã la CAP si din aceastã cauzã ni s-a interzis practicarea vechiului mestesug. La Bãrdesti, de exemplu, se confectiona ceramicã neagrã la fel cu aceea de la Marginea-Suceava, dar pe când la Marginea era valorificatã si cunoscutã pe plan national, la Brãdesti oalele erau sparte cu ciomagul de presedintele CAP. Am mentionat acest fapt alãturi de multe altele pe care le-as putea prezenta pentru a întelege necesitate de a consemna în scris ceea ce s-a mai putut conserva din cultura popularã a judetului. De aici, am redactat mai multe volume. Faptul acesta a fost favorizat si de noul meu statut social dupã peste 20 ani de singurãtate, mi-am format din nou o familie, iar noua sotie, Cleopatra, fiind si ea autoare a trei cãrti, a fost si îmi este în continuare un colaborator si un sprijin permanent în ceea ce se cheamã lumea scrisului. Consemnez aici si o ciudãtenie inexplicabilã ca orice ciudãtenie adevãratã. Persoanele feminine care au însemnat si înseamnã ceva fundamental în viata mea s-au nãscut toate în ziua de 25 si în sãrbãtori religioase: mama, nãscutã pe 25 martie, de Buna Vestire; Silvia, prima sotie, nãscutã pe 25 ianuarie – de Sf . Grigore Teologul; Cleopatra, actuala sotie, nãscutã pe 25 decembrie – de Nasterea Domnului. Modul meu de a privi creatia popularã este o reîntoarcere la interesele intelectuale pe care mi le-am format la 18 ani, adicã literaturã, istorie, filosofie. În creatia popularã, întâlnim toate compartimentele spirituale a ceea ce numim creatie cultã, adicã dincolo de aspectele artistice cele mai cunoscute vom gãsi si astronomie popularã, medicinã, arhitecturã etc. Noi, românii, avem unele perioade mai aparte în istoria nationalã, pentru care nu avem mãrturii scrise. Noi am început scrisul abia la sfârsitul secolului al XIV-lea în limba slavonã, iar cel mai vechi document redactat româneste dateazã din 1521. În secolul al XVII-lea, apar primele scrieri românesti, cronicile, în timp ce altii îi aveau deja pe Shakespeare,Moliere etc. Am reusit însã din secolul al XIX-lea si pânã astãzi sã ne aliniem culturii europene. Faptul acesta a fost posibil deoarece oricând a existat o culturã popularã, care nu era scrisã, era cultivatã oral, dar avea valori deosebite, care puteau rivaliza cu orice scrieri din domeniul culturii oficiale. Revin la ideea cã prin scris am cãutat sã consemnez tocmai aceste valori traditionale, plecând de la ideea cã folclorul înseamnã etimologic întelepciunea popularã în primul rând. Folclorul cultivat astãzi se rezumã în general la artistic, iar textele sunt falsificate pe fatã de asa-numitii textieri, care scriu versuri fãrã nicio valoare artisticã, dându-le un inchipuit vestmânt popular. De fapt, asistãm la o manelizare a folclorului. Dacã înainte, chiar dacã unele interprete adãugau versuri de la ele, ceea ce nu se admite în folclor, cel putin minteau cã asa au auzit de la bunicile lor. Acum, însã, falsificarea folclorului se face fãrã cel mai elementar bun-simt, falsificatorii îsi arogã merite inchipuite. Normal ar fi ca asa cum falsificatorii de bani sunt pedepsiti cu închisoarea, la fel sã fie pedepsiti si falsificatorii folclorului care aduc atâta rãu spiritualitãtii nationale. În cãrtile pe care le-am scris am cãutat sã sondez si sã aduc la luminã ce este mai reprezentativ pentru începuturile neamului nostru românesc, ceea ce ne particularizeazã între celelalte popoare. Creatia popularã rãmâne cel mai original domeniu posibil pentru români si pe mãsura timpului am cunoscut valorificãri pe plan national si international prin Eminescu, Enescu, Brâncusi, Mircea Eliade etc…», scria profesorul Dan Ravaru la începutul anului 2019.

Volume publicate

  • „Datini si obiceiuri de pe Valea Tutovei”, Silvia Ravaru si Dan Ravaru
  • „Cartea Puiestilor”, Vaslui, 1999
  • „Comuna Alexandru Vlahutã”, Vaslui, 2000.
  • „Folclor literar de pe Valea Tutovei”, Dan Ravaru si Silvia Ravaru, Piatra Neamt, 2001
  • „Cartea întâia a Racovei”, Piatra Neamt, 2002
  • „Repere etnofolclorice si de istorie localã”, Iasi, 2010
  • „Stefan al II-lea si Vasluiul, capitalã a Moldovei (1435-1442)”, Iasi, 2013
  • „Stefan cel Mare si Vasluiul”, Iasi 2013
  • „Elemente de identitate culturalã comunã în teritoriul Movila lui Burcel Vaslui Nord”, în colab., Vaslui 2013
  • „Cãlãtori strãini despre judetul Vaslui”, Iasi 2014
  • „Memorial umoristic”, Iasi, 2014
  • „Portul popular vasluian. Istorie si actualitate”, în colab., Iasi, 2015
  • „Aspecte ale vãlãretului din judetul Vaslui”, în colab., Iasi, 2015
  • „Jocuri de ieri pentru copiii de azi din judetul Vaslui”, în colab., Iasi 2016
  • „Umor si spirit critic la cronicarii moldoveni”, Iasi, 2016
  • „De Suntãmãria Mare/S-a stârnit mobilizare”, Iasi, 2016
  • „Urcã trenul spre Ardeal/Încãrcat cu militari”, Iasi, 2016
  • „Pe-aici nu se trece/Asa-i al nost’ consemn”, Iasi, 2018
  • „Revenirea Basarabiei la vatra strãbunã”, Iasi, 2018
  • „Revenirea Bucovinei la România”, Iasi, 2018