De ce a pierdut PSD competitiile electorale de anul trecut, inclusiv în judetul Vaslui!

PRÃPASTIE… În 2019, dupã 30 de ani de dominatie clarã în mediul politic local, organizatia PSD condusã de Dumitru Buzatu s-a vãzut înfrântã – cât se poate de clar! – de liberali si de mai putin cunoscutii politicieni ai USR-PLUS. Atât la europarlamentare, cât si la prezidentiale, social democratii vasluieni au înregistrat scoruri electorale umilitoare, în fata unor adversari politici pe care îi bãteau la orice tur de alegeri. Cum de a fost posibil? Ce anume nu a mers? De ce nu mai merge electoratul pe mâna lui Dumitru Buzatu, cel care conduce judetul si organizatia PSD, cu mânã forte? Si, mai ales, cum se poate ca PSD sã ajungã la nivel national la doar 25%? Toate aceste întrebãri au si un rãspuns, dupã ce seful Consiliului National al PSD, Ionut Vulpescu, a publicat un document în care identificã un numãr de 40 de probleme care au dus la pierderea a aproape 1,2 milioane de voturi în trei ani.

În documentul de 50 de pagini, intitulat „PSD, încotro?”, Ionut Vulpescu a scris despre felul în care PSD a fost izolat sub conducerea lui Liviu Dragnea care a fost preocupat de promovarea sa „ca unic reper al formatiunii”, încurajând obedienta si nepotismul. „Partidul Social Democrat trece prin cea mai grea perioadã a sa de la înfiintare, încã izolat de familia europeanã social-democratã, criticat pentru discursul antieuropean si incapabil sã se conecteze cu categorii traditionale de electorat pentru stânga (care, în România, fie nu sunt active politic, fie voteazã, paradoxal, cu dreapta). În ultimii ani, Partidul Social Democrat a renuntat la cultura dialogului, atât intern, cât si cu societatea, complãcându-se cu statutul de „cetate asediatã”, scrie seful Consiliului National. Prin analizarea datelor din ultimele cicluri electorale, Vulpescu sustine cã PSD a pierdut masiv votul tinerilor, în special în favoarea Aliantei 2020 USR-PLUS. „Dacã în 2016, o treime din cei cu vârsta cuprinsã între 18 si 34 de ani au votat PSD, în 2019 aceastã categorie s-a redus de trei ori, în ciuda unei guvernãri care a adoptat destul de multe mãsuri în favoarea tinerilor. Asta deoarece, prin actiunile sale, într-o lume dominatã de dialog, deschidere si comunicare, PSD a ales calea opusã. Electoratul nemultumit de PSD a migrat cãtre PNL si Pro România, în timp ce Alianta 2020 USR-PLUS a reusit sã aducã la vot un electorat nou, tânãr, educat, cu venituri ridicate si implicat activ în sustinerea preferatilor sãi”, se aratã în documentul prezentat de Vulpescu.

Sunt 40 de probleme pentru care PSD a cãzut, cauze prezente si la Vaslui, spun observatorii politici

Vulpescu a identificat 40 de probleme care au dus la declinul PSD, printre care erodarea identitãtii politice social-democrate, partidul adoptând teme care nu-i sunt proprii si care au sunat fals si publicului lui. „PSD a renuntat la temele sale clasice, perfect valabile si acum, si se ocupã de teme periferice, care nu privesc majoritatea, ci doar interese restrânse, care seamãnã mai degrabã a privilegii, nu o extindere fireascã a unui set de drepturi si libertãti egale pentru toti”, constatã social-democratul. Distantarea, pânã la izolare, a unor lideri ai partidului fatã de social-democratia europeanã si de multe dintre politicile europene, renuntarea în mare mãsurã la promovarea pe bazã de competentã, astfel cã partidul a ajuns sã fie construit politic pe principii clientelare si de nepotism, sunt alte câteva din cauzele esecului PSD. Mai sunt si alte cauze: anti-selectia a devenit un principiu de functionare, cu efecte directe si profunde asupra calitãtii actului de guvernare, precum si asupra imaginii publice a partidului; realizarea listelor de candidati pe alte criterii decât cele referitoare la apartenenta la PSD si activitatea în cadrul partidului sau la competentã. „Discutiile cu liderul central al partidului sau tranzactionarea candidaturilor în functie de relatiile personale au devenit regulã. Impunerea de la centru, si nu alegerea liberã si localã, a presedintilor organizatiilor judetene si a conducerilor de organizatii specifice – cum este cazul TSD. Îndepãrtarea fostilor presedinti ai partidului, care nici nu au fost invitati la congrese si alte actiuni publice, minimalizând sau anulând rolul lor consultativ. Toti fostii presedinti ai PSD sunt fie exclusi din partid, fie izolati de cãtre partid. Refuzul de a recunoaste istoria partidului a fost o încercare a Presedintelui partidului de a se promova ca unic reper al formatiunii noastre, desi el a intrat în partid la mai bine de 10 ani de la fondarea acestuia, venind din Partidul Democrat. Folosirea functiilor publice în negocieri politice, ceea ce a dus la numirea unor persoane în functii pentru care nu aveau nicio pregãtire. Multe dintre posturile de ministri au fost acordate pe criterii clientelare sau de relatii personale între liderul central si cei propusi”, constatã Vulpescu.

Celebra Ordonantã 13 a fãcut mult rãu pesedistilor

„OUG 13 – Decizia discretionarã a lui Liviu Dragnea, dusã la îndeplinire cu obedientã, nu a trecut prin niciun filtru. A fost o mãsurã care a pus atât Guvernul, cât si partidul, în imposibilitate de dialog sau apãrare. Arhitectul celui mai mare succes al USR, campania „Fãrã penali în functii publice”, a fost de fapt Liviu Dragnea”, constatã seful Consiliului National PSD. Ionut Vulpescu a propus o serie de mãsuri care ar putea relansa PSD. Printre acestea se numãrã reforma structurii ideologice a partidului, recuperarea fostilor lideri ai partidului si reinstalarea lui Ion Iliescu ca presedinte de onoare, reorientarea spre agenda realã a românilor, reconfigurarea relatiilor cu Diaspora, precum si introducerea criteriilor de competentã si expertizã profesionalã. Sunt câteva din lucrurile care trebuie bine analizate, inclusiv în organizatia judeteanã PSD Vaslui, dacã se mai doreste reeditarea succesului electoral de la localele din 2016. În acest moment, PSD detine presedintia CJ Vaslui, are primari în douã din cele trei municipii, plus cele douã orase, Murgeni si Negresti, plus 60 de primari în mediul rural.