Cum a hărţuit un poliţist un elev de liceu. Motivul pentru care l-a îngropat pe băiat în amenzi care totalizează 5.000 lei

Un poliţist din Oradea s-a ales cu dosar penal pentru abuz în serviciu, acuzat că a hărţuit şi amendat excesiv un elev de liceu, fiul vecinilor săi cu care este în duşmănie, băiatul alegându-se cu amenzi de 5.000 lei pentru o banală îmbrânceală în curtea şcolii.

Agentul principal Petru Mocanu de la Poliţia Municipiului Oradea, poliţist de proximitate la Colegiul Economic Partenie Cosma, fusese chemat pe 17 octombrie anul trecut la un incident produs în curtea şcolii. Doi liceeni, unul de clasa X-a, celălalt în clasa a Xll-a, se luaseră la ceartă după ce băiatul mai mare a intrat în cabinetul medical fără să-şi aştepte rândul, sfidare care l-ar fi enervat pe colegul său care venise înaintea lui. Când s-au reîntâlnit în curtea şcolii, cei doi s-au îmbrâncit şi lovit, fiind despărţiţi de un profesor care l-a anunţat apoi pe director iar acesta, la rându-i, pe poliţistul de proximitate însărcinat să supravegheze şcoala. Atât că, în loc să-i mustre pe amândoi, agentul principal Petru Mocanu l-a luat în vizor doar pe băiatul mai mare, iar asta, după cum susţin părinţii lui, pentru că le este vecin şi adversar în mai multe procese

Citeste mai mult: adev.ro/q4d1yy