spot_imgspot_img
16.6 C
Vaslui
05-mai-2024

Cu restaurația înfăptuită la toate nivelurile, Buzatu o face pe Moș Gerilă prin satele vasluiene (VIDEO)

- Advertisement -
sursa foto: actualvs.ro

COSTUMATUL ZILEI

FĂȚĂRNICIE… După ce a fost reales în funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, iar fosta sa nevastă retrimisă în Parlamentul României, Dumitru Buzatu își poate desăvârși complet opera, aceea de a conduce cu mână de fier Vasluiul pentru încă patru ani. Înconjurat doar de adulatori și de prost-sfătuitori, Dumitru Buzatu pare să fi pierdut contactul cu realitatea și începe să se comporte precum un veritabil dictator, cerând suprimarea ziarelor care nu îi aduc elogii. În județul cu cele mai multe sate neracordate la sistemul de apă și canalizare, cu cele mai multe drumuri de piatră și pământ, cu mii de asistați social și cu zero perspective de dezvoltare economică, Dumitru Buzatu își face timp, din când în când, să îmbrace și costumul lui Moș Gerilă, pentru a juca un rol mult prea penibil pentru funcția pe care o deține. Acesta a luat la pas două comune vasluiene pentru a împărți cadouri celor mici.

Șeful PSD Vaslui s-a aflat zilele trecute în comunele Roșiești și Bogdănești, pentru a împărți cadouri copiilor. Un gest de apreciat, care arată și o altă latură a președintelui CJ Vaslui. Numai că din scaunul pe care îl ocupă, Dumitru Buzatu are un rol mult mai important decât cel de Moș Gerilă pentru o zi. El trebuia să scoată satele vasluiene din noroaie și neajunsuri, în așa fel încât să nu mai avem copii care-și fac temele la lumina lumănării sau care merg zilnic kilometri până la școală. Sâmbătă, când Dumitru Buzatu împărțea dulciuri copiilor din Bogdănești, Antena 3 prezenta un reportaj tot din județul Vaslui, din satul Ciuperca, comuna Dragomirești, acolo unde zeci de copii merg în grupuri pe ulițele din sat, de teamă să nu fie atacați de animalele sălbatice. Când se făcea școală, aceștia străbăteau zilnic 14 kilometri pentru a ajunge la ore. Tot în satul Ciuperca, o fată trăiește împreună cu mama ei doar dintr-o alocație de 185 de lei pe lună. Iar astfel de cazuri sunt peste tot unde te duci în județ. Timp de 30 de ani, satele vasluiene se zbat într-o sărăcie lucie, iar iarnă de iarnă Dumitru Buzatu își face timp să le împartă celor mai necăjiți copii câte o eugenie și o napolitană. Mulți dintre acei copiii care s-au bucurat la darurile „Moșului” Buzatu au părinții plecați la muncă în străinătate. Iar acei părinți cu siguranță nu și-au abandonat familiile de bine ce le era acasă! În loc de o eugenie și o napolitană, Dumitru Buzatu ar putea oferi altfel de cadouri copiilor din mediul rural: spre exemplu, ar putea responsabiliza mai mult asistența socială din comune în așa fel încât Vasluiul să nu mai fie în topul județelor cu cei mai mulți minori abuzați fizic și sexual în fiecare an. Un alt cadou frumos pentru foarte mulți toți copiii din județul pe care îl păstorește ar fi crearea de condiții în așa fel încât părinții acestora să se întoarcă din străinătate. O eugenie ține de foame un sfert de oră, însă lipsa părinților poate avea urmări devastatoare în dezvoltarea celor mici, cu care președintele CV Vaslui nu se sfiește să se pozeze în perioada asta.

sursa foto: actualvs.ro

Aceeași știre, văzută dintr-un unghi agreat și de Dumitru Buzatu!

Pentru că zilele trecute am fost dați în judecată de președintele CJ, Dumitru Buzatu, care ne-a acuzat că a scăzut în ochii vasluienilor din cauza articolelor apărute în ziarul Vremea Nouă, ne-am permis să scriem aceeași știre și dintr-o altă perspectivă, una mai pe placul său. „Într-o atmosferă entuziastă, plină de însuflețire, aproape fără precedent în județul nostru, oamenii muncii de la sate au salutat, zilele astea, permanenta preocupare a președintelui Consiliului Județean, domnul Dumitru Buzatu, pentru creșterea continuă a bunăstării materiale și spirituale a celor care locuiesc în județul Vaslui. Cu sentimente de înaltă prețuire, de adâncă recunoștință și dragoste fierbinte, întregul nostru popor îl înconjoară pe conducătorul județului pentru minunatele condiții de muncă și viață, pentru ridicarea pe noi culmi de progres și civilizație a Vasluiului capitalist”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.