spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Benzile de cuie, ”surpriza” polițiștilor pentru teribiliștii care nu vor să oprească la semnal

- Advertisement -

Un dispozitiv total nou pentru polițiștii din toată țara, cu atât mai mult pentru cei din Suceava, ar urma să îi ajute pe aceștia substanțial în oprirea șoferilor pericol public care nu opresc la semnal și se angajează în urmăriri periculoase, o practică de care tot auzim pe șoselele din județul nostru, cu un vârf pe zona Vicov-Marginea-Gălănești.

Poliția Română a alocat 17 astfel de dispozitive de blocare trecere (benzile de cuie) pentru Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a declarat că cele 17 dispozitive sunt ajunse deja la Suceava și a început distribuirea lor. Ele au fost alocate pentru a exista câte un astfel de dispozitiv la fiecare poliție de municipiu sau oraș, plus unul pentru Serviciul de Poliție Rutieră Suceava.

Cum se folosesc aceste benzi de cuie. Deocamdată practica este oferită de poliția estoniană 

Despre procedura exactă de folosire a acestor dispozitive nu am reușit să aflăm prea multe, deși am întrebat mai mulți polițiști. Nici de la nivel central nu au venit încă nici un fel de precizări oficiale, astfel că sunt destul de multe întrebări referitoare la cum și în ce condiții pot fi așezate pe carosabil aceste capcane gândite să oprească șoferii fugari. Totuși, acestea sunt omologate pentru a fi folosite de polițiști, astfel că nu ar trebui să fie probleme deosebite cu privire la legalitatea utilizării lor.

Pe internet circulă doar niște filmulețe, ale poliției estoniene, în care se arată cum se folosesc aceste benzi. Pe scurt, banda de cuie este în forma unui rulou, pe care polițistul o desface pe carosabil, în fața mașinii care nu oprește la semnal.  Cuiele avariază grav pneurile mașinii, fugarul de la volan neavând cum să mai continue cursa, cel puțin nu cu viteză mare.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-09-09/Benzile-de-cuie-surpriza-politistilor-pentru-teribilistii-care-nu-vor-sa-opreasca-la-semnal#ixzz6XX2tgH72

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.